(foto) O autospecială nouă pentru deszăpezire în Chișinău

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a prezentat astăzi autospeciala modernă pentru deszăpezire dăruită Chişinăului de administraţia locală a oraşului Mannheim, Germania. Acesta reprezintă un cadou din partea oraşului german, cu prilejul aniversării a 25 de ani de la semnarea acordului de înfrăţire între cele două urbe.

DSC_3650Autospeciala, de marca „Mercedes”, produsă în anul 1998, este într-o stare tehnică foarte bună şi a parsurs doar 130 mii km. Înainte de a fi donată Chişinăului, maşina a fost testată şi deservită tehnic, pentru a putea fi exploatată un termen cât mai mare. După cum susţin angajaţii Regiei „Exdrupo”, această maşină este cea mai modernă din parcul întreprinderii, dar şi unica de acest model din ţară.

După ce personal a testat autospeciala, primarul Dorin Chirtoacă a menţionat că această maşină modernă, de ultimă generaţie, va reprezenta un suport esenţial pentru Chişinău în ceea ce priveşte întreţinerea străzilor pe timp de iarnă.

Menţionăm că autospeciala a fost importată în Republica Moldova în baza unui contract de chirie. Primăria Chişinău s-a adresat autorităţilor centrale ale statului pentru elaborarea şi aprobarea unei legi speciale, pentru a permite importul unităţii de transport.

Decizia privind donarea unei autospeciale de deszăpezire i-a fost adusă la cunoştinţă primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în cadrul vizitei în Mannheim, în luna octombrie trecut, de către primarul oraşului, Peter Kurz.

Share
2.343 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *