Venitul mediu al unui moldovean constituie 1755 lei

Biroul Naţional de Statistică informează, că la finele lunii septembrie veniturile lunare ale populaţiei constituiau în medie pentru o persoană 1755,5 lei, fiind în creştere cu 16,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Dacă ţinem cont de sporirea preţurilor de consum, majorarea a fost de 12,1%.lei_md

Plăţile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, constituind  41,9% din veniturile totale disponibile. Prestaţiile sociale au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor în proporţie de 20,3%. Totodată, ponderea pensiilor s-a majorat cu 1 %

Veniturile din activităţile pe cont propriu reprezintă 16% din veniturile populaţiei, inclusiv 8,8% sunt veniturile din activitatea individuală agricolă, iar 7,2% reprezintă  veniturile din activitatea individuală non-agricolă. Comparativ cu trimestrul trei din 2012 ponderea veniturilor din activităţi pe cont propriu s-a redus cu 1,5 puncte procentuale.

Transferurile băneşti din afara ţării rămân a fi o sursă importantă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea reprezintă 17,5% din total venituri, contribuţia lor fiind în creştere cu 1,8 puncte procentuale.

Populaţia rurală este mai dependentă decât cea urbană de transferurile din afara ţării. Ponderea acestora în veniturile sătenilor este de 23,2%, faţă de 11,9% în cazul orăşenilor.

În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei urbane au fost în medie cu 517 lei sau de 1,3 ori mai mari faţă de veniturile populaţiei din mediul rural.

Eco

 

Share
555 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *