Un sfert din deputații noului legislativ sunt doamne

În Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a vor activa 26 de femei, ponderea doamnelor deputat fiind de 25,7%, comunică MOLDPRES.

Vârsta medie a deputaților din noul parlament este de 48 de ani, iar fiecare al treilea legislator este jurist. Decanul de vârstă al deputaților, la fel ca în legislatura anterioară, este Eduard Smirnov, care, în acest an, va împlini 80 de ani, iar cel mai tânăr deputat are 24 de ani şi este Dinu Plângău.

Printre deputații din parlamentul de legislatura a X-a sunt pedagogi, ingineri, istorici, medici, jurnaliști, agronomi, manageri. În legislativ vor mai activa un arhitect, un diplomat, un militar, precum și un specialist în arte dramatice.

Toți deputații din parlamentul nou ales au studii superioare, iar 43,5% dintre ei au studii de masterat. Un deputat deţine chiar şi titlul de academician.

Parlamentul de legislatura a X-a a fost constituit în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.

Share
227 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *