Un hoț a furat ceainicul și cafeaua de la Consiliul raional Cahul

Bunuri în valoare de 17 mii de lei au fost sustrase de un hoţ din sediul Direcţiei Finanţe Cahul. Pe lângă calculatoare şi telefoane, acesta a luat şi fierbătorul electric dar şi cafeaua.
big-furt-la-consiliul-raional-cahul
Suspectul este un bărbat originar din satul Sadâc, raionul Cantemir, stabilit cu traiul în Crihana-Veche, Cahul. Bănuitul nu este angajat în câmpul muncii şi a mai fost condamnat anterior, de trei ori, pentru furt, jaf şi huliganism.
În cadrul interogatoriului, bărbatul a recunoscut că planificase lovitura mai înainte, văzând instalate schelele de pe care se lucra la renovarea faţadei clădirii. Acesta a confirmat că se pricepe la deschiderea geamurilor termopan în mod fraudulos.

Bănuitul ar fi scos bunurile pe geam, dezasamblându-le pe loc sub brazii de lângă sediul Consiliul raional Cahul.

Șefa Direcţiei Finanţe Cahul, Tatiana Zagorschi, a declarat pentru gazetadesud.md că administrația locală va instala un sistem de supraveghere video, pentru a preveni astfel de cazuri.

Bănuitul riscă patru ani de închisoare.

TRM

 

Share
439 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *