Un fost militar american condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un fost militar american, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat luni la 30 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei, a anunţat ministerul american al Justiţiei, citat de Mediafx.

images (10)Robert Hoffman, un fost specialist în informaţii criptate din cadrul Marinei americane, a furnizat informaţii clasate din domeniul apărării unor agenţi FBI sub acoperire, pe care îi considera agenţi ruşi, potrivit unui comunicat al Parchetului din statul Virginia, unde Hoffman a fost condamnat.

Acest tehnician a lucrat timp de 20 de ani în forţele militare americane, ocupându-se în special de colectarea informaţiilor, la bordul submarinelor, despre potenţiali adversari.

Potrivit comunicatului, Hoffman şi-a încălcat angajamentele de a nu divulga informaţii şi date protejate obţinute la locul său de muncă.

O anchetă a FBI sub acoperire a dezvăluit că fostul militar cerea pentru informaţiile sale “compensaţii sub formă de bani sau asistenţă în activitatea sa”.

Hoffman a fost arestat în decembrie 2012, a compărut în faţa justiţiei în primăvara lui 2013 şi a fost găsit vinovat pentru tentativă de spionaj la sfârşitul anului trecut, însă pedeapsa lui a fost făcută publică abia luni.

 

Share
431 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *