Un diamant rar a fost descoperit în Africa de Sud

Un diamant albastru de 29,6 carate a fost descoperit într-o mină din Africa de Sud, fiind evaluat la 20 de milioane de dolari, scrie gindul.info, cu referire la BBC.

Petra Diamonds - Cullinan 29,6Ct Blue DiamondDiamantul, descoperit de angajaţii firmei Petra Diamonds, a fost găsit în mina Cullinan din apropiere de Pretoria. Cullinan este mina în care, în 1905, a fost găsit diamantul cu acelaşi nume, descris ca fiind cel mai mare diamant în stare brută, cu 3.106 carate.

Cu toate acestea, experţii spun că diamantul descoperit recent ar putea depăşi toate celelalte descoperiri. ”Este probabil cea mai importantă piatră preţioasă albastră pe care am recuperat-o”, a anunţat directorul executiv al Petra Diamonds, Johan Dippenaar.

Directorul a precizat că, în ultima vreme, diamantele se vând cu preţul aproximativ de 2 milioane de dolari pe carat. Dippenaar a spus că, săptămâna viitoare, compania va decide ce va face cu diamantul nou descoperit.

Share
439 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *