Turcia a pierdut peste o sută de miliarde de dolari din cauza crizei politice

Scandalul politico-financiar în care este implicat guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan a costat până în prezent economia Turciei peste o sută de miliarde de dolari, a anunțat luni vicepremierul Bulent Aric, după prima ședință a Executivului remaniat în urma demisiei a trei miniștri ai căror fii sunt acuzați de corupție, transmite AFP.

imageResize (16)Criza politică a provocat tensiuni pe piețele financiare și devalorizarea monedei naționale, care și-a revenit ușor în cursul zilei de luni odată cu bursa din Istanbul, însă mediul de afaceri se teme că economia va fi serios afectată și anul viitor.

La fel cum a procedat anterior și Erdogan, noul ministru de interne, Efkan Ala, a pus criza politică pe seama confreriei predicatorului musulman Fethullah Gulen. Mult timp aliată cu partidul islamo-conservator AKP (Dreptate și Dezvoltare) al lui Erdogan și foarte influentă în poliție și magistratură, organizația Gulen a intrat în conflict cu executivul din cauza intenției acestuia de a închide unele școli private, care pentru ea sunt o sursă importantă de venituri.

De la începutul scandalului, guvernul a destituit zeci de responsabili din poliție, acuzați că ar fi apropiați ai mișcării Gulen, și a numit noi procurori pentru a-i îngrădi pe cei care conduc în prezent ancheta anticorupție ce se apropie de premierul Erdogan, acesta manifestându-și îngrijorarea că următorii vizați de investigație ar putea să fie chiar fiii săi.

Într-o apariție inedită, un procuror a acuzat săptămâna trecută poliția că a refuzat să pună în aplicare mandatele de arestare emise pe numele a circa 30 de personalități politice apropiate puterii.

Agerpres

Share
1.235 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *