Trump își începe anul cu noi atacuri la adresa Europei

Donald Trump şochează din nou. Preşedintele american a început prima şedinţă a cabinetului din acest an, cu un poster cu el însuşi, plasat pe masă, în care apare un mesaj copiat după afişul seriei Urzeala Tronurilor.

“Vin sancţiunile”, scrie pe poster, în loc de “Vine Iarna”, cum sună motto-ul serialului. Donald Trump a postat acest afiş încă din noiembrie pe contul său de Twitter. Imperturbabil, preşedintele şi-a văzut de temele favorite. A criticat din nou ţările europene, pentru că ar profita economic şi militar de pe urma Statelor Unite.

Mai mult, Donald Trump s-a declarat încântat că nu este popular în Europa, după cum arată sondajele, pe motiv că oricum nu europenii l-au ales, ci americanii.

Donald Trump – preşedintele Statelor Unite: Ţările bogate profită de pe urma noastră, pentru că plătesc atât de puţin din punct de vedere militar şi ne păcălesc comercial, profită economic de pe urma noastră. Altfel, sunt minunate. Când mi se spune că nu sunt popular în Europa, nici nu ar trebui să fiu popular în Europa. Dacă aş fi fost popular în Europa, ar fi însemnat că nu-mi fac treaba, pentru că vreau ca Europa să plătească. Germania plăteşte 1%, deşi ar trebui 4%.Nu-mi pasă de Europa. N-am fost ales de europeni, am fost ales de americani. Aşa că de acum, trebuie să plătească. Şi dacă acest lucru mă face nepopular în aceste ţări, este în regulă, dar noi facem servicii extraordinare acestor ţări şi ar putea măcar să ne respecte. În trecut nu ne-au respectat şi asta a fost o problemă.

Share
224 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *