Tiraspol: Fost lider separatist, condamnat la ani grei de pușcărie

Pretinsa judecătorie supremă de la Tiraspol l-a condamnat vineri, 21 decembrie, pe fostul preşedinte al autoproclamatei rmn, Evgheni Șevciuc, la 16 ani de închisoare şi i-a aplicat o amendă de circa 36 milioane de dolari, transmite MOLDPRES cu referire la surse din stânga Nistrului.

Conform anchetei, în anul 2015, ex-preşedintele nerecunoscutei rmn, Evgheni Şevciuc, şi foşti membri ai guvernului de la Tiraspol au luat „decizii, contrar legislaţiei, privind reținerea ilegală a circa 30% din fondurile salariale și cele de pensii”.

„Evgheni Şevciuc a fost declarat vinovat de săvârşirea tuturor episoadelor criminale de care a fost acuzat”, a declarat presei de la Tiraspol, Alexandr Storojuc, şef de direcţie la aşa-numita procuratură rmn.

Storojuc a amintit că Şevciuc a fost învinuit de delapidări de fonduri publice, luare de mită şi depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Judecata l-a lipsit pe Şevciuc de toate distincţiile, cu interzicerea de a deţine funcţii în următorii cinci ani după ispăşirea pedepsei.

Sentinţa a fost anunţată în lipsa lui Şevciuc. Acesta a fost dat în căutare de către administraţia de la Tiraspol, iar pe numele lui a fost eliberat mandat de arestare. Ex-preşedintele autoproclamatei rmn nu şi-a recunoscut vina şi a declarat că este nevoit să părăsească Tiraspolul din cauza unui atentat care s-ar pregăti asupra sa. Conform mass-mediei de la Chişinău, fostul lider de la Tiraspol se află în Rusia.

Share
455 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *