Summitul Trump-Putin va avea loc la Helsinki, în data de 16 iulie

Summitul între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin va avea loc la Helsinki, în data de 16 iulie, potrivit New York Times.

Trump a anunţat miercuri că Helsinki, capitala finlandeză este avută în vedere în vederea ţinerii summitului, scrie news.ro.

Diplomaţi de rang înalt ruşi şi americani urmează să se întâlnească pentru a pregăti summitul, a anunţat joi Moscova, scrie The Associated Press.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov urmează să se întâlnească cu Secretarul de Stat Mike Pompeo în două săptămâni, a anunţat joi adjunctul său Serghei Riabkov, citat de agenţii ruse de ştiri.

Moscova a prezentat deja o propunere cu privire la detaliile reuniunii şi aşteaptă răspunsul Washingtonului, a precizat el.

Trump a declarat miercuri pentru presă că probabil se va întâlni cu Putin în cursul unui turneu în Europa, în iulie.

El a citat Helsinki şi capitala austriacă Viena drept posibile locuri ale întâlnirii şi a precizat că urma să fie ţinut la curent în acest sens de consilierul său pe probleme de securitate naţională John Bolton, care a efectuat miercuri o vizită la Moscova în vederea pregătirii summitului.

Share
219 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *