Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius a început cu un dineu informal de lucru

Summitul Parteneriatului Estic, reuniune la care iau parte șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană și din vecinătatea estică a blocului comunitar, și-a început joi lucrările la Vilnius printr-un dineu informal de lucru găzduit de Palatul Marilor Duci din capitala lituaniană.imageResize

La acest summit Republica Moldova și Georgia urmează să parafeze Acordul de Asociere cu UE, care îl include și pe cel de Liber Schimb, în timp ce Ucraina ar fi trebuit să semneze documentul, dar a anunțat săptămâna trecută că suspendă acest proces, sub presiunile venite din partea Rusiei și pe fondul neînțelegerilor cu Bruxellesul în cazul fostului premier ucrainean Iulia Timoșenko.

Nu puțini au fost cei care au apreciat că un eventual eșec al semnării AsA cu Ucraina s-ar traduce printr-un eșec al întregului summit și o victorie strategică pentru Federația Rusă. Totuși, joi, la sediul Ministerului de Externe lituanian, a fost parafat Acordul privind crearea Spațiului Aerian Comun dintre Ucraina și Uniunea Europeană.

Potrivit celor două părți, semnarea acestui acord de servicii libere aeriene cu Uniunea Europeană, ce se preconizează că va avea loc în martie 2014, la Bruxelles, le va permite companiilor aeriene ucrainene să-și extindă activitatea în spațiul comunitar, va stimula concurența pe piață și va îmbunătăți calitatea serviciilor, consecințe benefice atât pentru companii, cât și pentru călători.

‘De ce Ucraina? Pentru că Ucraina este un partener economic major al Uniunii Europene. Anul trecut, circa 4 milioane de persoane au călătorit pe calea aerului între Ucraina și UE’, a declarat Philippe Burghelle-Vernet, șeful Departamentului Relații multilaterale și acorduri în transport aerian în cadrul Directoratului General pentru Mobilitate și Transport al Comisiei Europene, reprezentantul Bruxellesului la ceremonia de parafare. ‘Iar această tendință este în creștere. Economiile noastre sunt din ce în ce mai integrate’, a adăugat el.

Entuziasmul oficialului european s-a bucurat de asentimentul reprezentantului Kievului, Anatolîi Kolisnîk, șeful Administrației Aviației Civile din Ucraina, care a salutat perspectiva ‘apropierii progresive dintre legislația aeriană ucraineană și cea europeană’. Cu toate acestea, întrebat despre viitorul AsA, acesta s-a abținut de la a face pronosticuri. ‘Cred că Acordul de Asociere va fi semnat în cele din urmă, dar aceasta este doar o opinie personală’, a precizat el, menționând că nu face parte din guvernul țării sale și nu poate vorbi în numele acestuia.

Parteneriatul Estic este inițiativă propusă de Polonia și Suedia în 2008, ce are în vedere șase state din estul Uniunii Europene: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Parteneriatul Estic a fost lansat efectiv de Uniunea Europeană și cele șase state partenere la 7 mai 2009, în cadrul unui summit la Praga. Scopul acestui proiect este de a consolida relațiile dintre UE și partenerii estici, prin aprofundarea cooperării politice și a integrării economice. El nu promite, dar nici nu exclude perspectiva unei aderări la comunitatea Celor 28. Acesta încurajează și sprijină statele partenere în realizarea reformelor politice, instituționale și economice, pe baza standardelor europene. De asemenea, facilitează comerțul și crește mobilitatea între UE și țările partenere.

Potrivit unor relatări din presa europeană, premierul britanic David Cameron va aborda joi seară și chestiunea accesului imigranților din UE la ajutoarele sociale. Într-un articol semnat în publicația Financial Times, Cameron indicase că va colabora cu alți lideri din Uniunea Europeană pentru a îngreuna accesul imigranților cu venituri mici din statele membre să se mute în țările din UE mai bogate, să concureze pentru locuri de muncă cu localnicii și să poată beneficia de ajutoare sociale.

Agerpres.ro

Share
1.123 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *