Studiu: Copiii nu vor mai concepe să trăiască într-o lume fără internet

Numărul copiilor care petrec din ce în ce mai mult timp lipiţi de ecranul unui gadget a crescut dramatic în ultimii 20 de ani, conform unui raport efectuat de BBC, scrie ziarul Cotidianul în ediţia electronică.

copii-calculator-jocuri.31p8xg042vCopiii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani petrec o medie de şase ore şi jumătate pe zi în faţa unui ecran, comparativ cu o medie de aproximativ trei ore în 1995, potrivit firmei de cercetare de piaţă Childwise. Băieţii petrec cel mai mult timp, înregistrând o medie de opt ore pe zi. În schimb, fetele petrec mai puţin, aproximativ trei ore şi jumătate, potrivit studiului.

Copiii mici se descurcă puţin mai bine. În 1995, cei de la 5 până la 10 ani aveau o medie de aproximativ două ore şi jumătate pe zi în faţa televizorului. În 2014 numărul a crescut la patru ore şi jumătate. Copiii sunt, de asemenea, “conectaţi la cât mai multe ecrane”, folosind mai mult de un dispozitiv în acelaşi timp.

“Principala diferenţă faţă de anii ’90 este că atunci televizoarele şi revistele au fost principalele modalităţi de conectare a copiilor la mijloacele mass-media. În schimb, acum ei au nenumărate dispozitive, cum ar fi tabletele, telefoanele mobile, consolele de jocuri, iar toate dispun de un ecran mult mai mare”, a declarat directorul executiv de cercetare Matthew Nevard.

De asemenea, studiul analizează cum Internetul a schimbat modul în care copiii gestionează informaţiile primite din mediul înconjurător.

“Internetul este esenţial pentru viaţa lor, iar acum pot accesa un conţinut foarte bogat”, a spus unul dintre cercetători. Internetul le-a dat copiilor mai multă libertate pentru a explora şi a-şi dezvolta propriile interese, mai degrabă decât să fie legaţi de conţinutul oferit de programele sau revistele TV.

Raportul arată că, în următorii 10 ani, copiii nu vor mai concepe să trăiască într-o lume fără internet.

“Internetul este încorporat în orice obiect pe care îl folosim. Deoarece noile aparate din casă funcţionează prin a comunica şi partaja date, în viitor, aceste facilităţi vor fi considerate ca fiind normale şi indispensabile”, sugerează raportul.

De asemenea, se consideră că, pe viitor, cei mai mulţi copii vor avea o formă de tehnologie cât mai uşor de purtat, fie un ceas inteligent, ochelari inteligenţi sau un set de căşti ce îi transpun într-o realitate virtuală.

Share
1.250 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *