Spre un nou Război Rece. Amenințările lui Putin

Rusia ameninţă deschis Statele Unite. Vladimir Putin spune că ţara sa este pregătită să dezvolte noi rachete nucleare şi va răspunde în consecinţă dacă Washigntonul va renunţa la Tratatul privind forţele nucleare intermediare. Avertismentul vine de la Kremlin după ce, aseară, Washingtonul le-a dat ruşilor un ultimatum de 60 de zile în care trebuie să demonstreze că respectă acest tratat. În caz contrar, Statele Unite vor părăsi acest acord semnat în urmă cu mai bine de 30 de ani.

Vladimir Putin acuză Statele Unite că fac acuzaţii pentru care nu au nicio dovadă doar din dorinţa de a-şi justifica în faţa aliaţilor dorinţa de a ieşi din acest acord.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei: Suntem împotirva distrugerii acestui Tratat (Tratatul pentru forţele nucleare intermediare, n.r.). Dar, dacă se va întâmpla, vom reacţiona în mod adecvat. Cum vom face asta? Este simplu. Vom face şi noi acelaşi lucru. (vom dezvolta rachete nucleare cu rază medie de acţiune, n.r.).

Este răspunsul pe care Vladimir Putin îl dă ultimatumului pe care l-a primit de la Statele Unite – 60 de zile are la dispoziţie Rusia pentru a demonstra că respectă obligaţiile pe care şi le-a luat în momentul în care a semnat acest tratat, care îi interzice să dezvolte rachete nucleare cu o rază de acţiune situtată între 500 şi 5.000 de metri.

Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA: Toate testele cu racheta SSC-8 (Novator 9M729 – n.r.) proveneau de la situl Kapustin Yar, de la lansatoare fixe și mobile. Raza sa de acțiune o face o amenințare directă pentru Europa. SUA declară că Rusia a încălcat tratatul şi, drept urmare, ne vom suspenda obligaţiile în 60 de zile, dacă Rusia nu va reîncepe să-și respectare obligaţiile de o manieră completă și care poate fi verificată.

Anunţul americanilor a venit după o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO, la finalul căreia a fost adoptată o rezoluţie în care Rusia este acuzată că a dezvoltat, a produs şi a testat un nou tip de rachetă, greu de depistat şi care poate atinge oraşe europene, fără avertismente sau cu avertismente scurte.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Păstrarea tratatului INF (Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare – n.r.) depinde acum de Rusia. Are o ultimă șansă să demonstreze, într-un mod verificabil, că respectă tratatul, dar trebuie să ne pregătim și pentru o lume fără acest tratat.

Avertismentele Occidnetului nu par a avea însă ecou la Moscova, care continuă modernizarea armatei. După ce săptămâna trecută a testat o rachetă balistică mosernizată, despre capacitatea căreia şi raza de acţiune nu a vrut să dea prea multe detalii, Rusia anunţă că a introdus în serviciu o nouă armă laser.

Ruşii se laudă că acest sistem laser este capabil să contracareze toate tipurile de atacuri aeriene, chiar şi pe cele care ar putea fi lansate de pe sateliţii afalţi în spaţiu.

Share
210 Vizualizari

One comment on “Spre un nou Război Rece. Amenințările lui Putin

  1. Dromihetes says:

    Acum e timpul sa revenim la lexiconul psnic din anii 70 – 90. Goana după nou armament este in detrimentul tuturor Poate ca vor avea profit doar cei ce le produc. E timpul sa revenim la rezolutiile ONU in favoarea pacii, dezarmarii, educarii tineretului in spiritul culturii pacii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *