Socialiștii au blocat pentru câteva ore tehnica miltară americană

Socialiştii au reuşit să blocheze pentru câteva ore la vama Sculeni tehnica militară americană care se îndreaptă spre Batalionul de geniu din Negreşti, unde va participa la exerciţiul moldo-american „Dragon Pioneer”.

protest_socialisti1

„Pentru câteva ore am reuşit să-i blocăm. Tehnica intră în Moldova în câteva coloane, la ore diferite. Prima coloană a reuşit să treacă mai departe cu ajutorul poliţiei”, a declarat Dodon, citat de Sputnik.

Liderul PSRM a comunicat pentru Sputnik că socialiştii vor bloca intrarea tehnicii militare americane în Chişinău, pe data de 9 mai.

Pe data de 9 mai, militarii Armatei Naţionale alături de cei americani vor organiza o expoziţie în cadrul căreia vor comemora victimele celui de-al Doilea Război Mondial. Expoziţia se va desfăşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.

În Piaţa vor fi expuse 36 de unităţi de tehnică militară, utilizate în cadrul exerciţiului moldo-american “Dragon Pioneer 2016”. Cele 24 de vehicule militare din dotarea armatei americane şi 12 ale Armatei Naţionale se vor afla în centrul capitalei între orele 13.00 – 18.00.

„Armata americană a luptat alături de forţele aliate în cel de-al Doilea Război Mondial şi are un rol important în victoria asupra fascismului. Am profitat de faptul că militarii americani sunt în această perioadă în Moldova şi i-am invitat să participe la această expoziţie”, a declarat ministrul moldovean al Apărării, Anatolie Şalaru, citat de Sputnik.

Un contingent din aproape 200 de militari americani din cadrul Regimentului 2 Cavalerie al SUA, cu peste 100 de unităţi de tehnică militară, va participa alături de militarii moldoveni, în perioada 3-20 mai, în Moldova, la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”.

Share
1.000 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *