Situația de la MAIB în vizorul Consiliului Suprem de Securitate

maib3Conflictul Președintelui MAIB cu acționari ai acestei instituții bancare a ajuns în vizorul Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova.

“Am aprobat o hotărâre ca toate instituțiile statului să țină în permanent atenție problemele referitoare la sistemul bancar, care este un domeniu foarte important pentru orice stat. Am discutat și sub aspectul cadrului legal. Au fost înaintate anumite propuneri care ar reglementa problemele din acest sistem care ar stopa acțiunile care pun în pericol securitatea sistemului bancar”, a declarant la finalul ședinței nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova.

Acționari MAIB au salutat implicarea conducerii de vârf al statului în problemele din interiorul acestei bănci.

Chebanu Vitali, reprezentant al companiei ”Diarstamia Management Limited”, a declarat pentru presa de la Chișinău că “salut implicarea conducerii de vârf a țării în conflictul de la MAIB, pe care îl consider creat artificial. Reieșind din practica juridica, faptul că Președintele este garantul Constituției, sper că această situație va fi examinată reieșind din legislația în vigoare, respectarea drepturilor fundamentale, în special cel la proprietate și nu pe emoțiile și invențile cuiva”.

El a menționat că “ne-am conformat tuturor solicitărilor BNM şi respectăm cu stricteţe în continuare legislaţia internaţională şi a Republicii Moldova. Suntem deschiși opiniei publice și oricăror instituții de stat, ceea ce nu se poate spune și despre administrația”.

“Sper foarte mult că după controlul BNM conducerea MAIB va înceta să genereze emoţii şi campanii mediatice cu scopul de a distabiliza situaţia în jurul instituţiei pe care o gestionează”, a declarat anterior Benyamin Rosenberg, un alt acţionar MAIB, Benyamin Rosenberg.

BNM a solicitat anterior ca până pe data de 10 iunie 2013, acționarii care recent au procurat acțiuni MAIB să depună toate informațiile privind activitatea companiilor lor. Până la expirarea termenului limită toți deținătorii de acțiuni vizați au executat solicitarea BNM.

Asta după ce acţionari ai MAIB au anunțat organizarea unei adunări generale extraordinare a acţionarilor pe data de 28 iulie 2013 pentru schimba conducerii băncii. În scrisoarea adresata de acționari MAIB, Guvernatorului Bancii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, se spune că “în legătură cu informaţiile dezvăluite referitor la numeroasele cazuri de abuz şi corupţie, comise de către conducerea MAIB, noi, acţionarii MAIB, Vă rugăm să interveniţi imediat în situaţia creată pentru a preveni furturile de la bancă şi devalorizarea acţionară. Conducerea MAIB evită să dea explicaţii acţionarilor, ignorând cerinţele legitime de transparenţă în principiile şi metodele de conducere actuale şi strategice. Potrivit informaţiilor noastre, banca este implicată în mod sistematic în acte de spălare de bani în volume destul de mari, fapt ce pune în pericol reputaţia instituţiei şi imaginea sa pe piaţa internaţională.

De asemenea Vă rugăm să luaţi măsuri interne pentru a preveni încercările conducerii MAIB să influențeze persoanele responsabile din cadrul BNM prin intermediul ameninţărilor, mitei şi altor metode „murdare” şi ilegale. Dispunem de informaţii despre numeroase cazuri de negocieri şi încercări de corupere a oficialilor din cadrul BNM cu scopul realizării intereselor exclusiv personale al preşedintelui MAIB, d-na Natalia Vrabie”, se mai spune în adresarea către Guvernatorului Bancii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu.

Share
1.843 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *