Singapore: Strângere de mâini istorică Trump-Kim

Donald Trump şi Kim Jong Un au schimbat marţi o strângere de mână istorică, prima dintre un preşedinte american în exerciţiu şi un lider nord-coreean, comentează AFP.

Această imagine simbolică şi mult timp de neimaginat, după decenii de tensiuni legate de ambiţiile nucleare ale Coreii de Nord, a marcat deschiderea unui summit cu o miză extrem de importantă pentru Asia şi lumea întreagă.

Cei doi bărbaţi cu drumuri şi stiluri diferite, pe care îi separă mai mult de 30 de ani, şi-au strâns mâna îndelung în faţa unui şir mare de steaguri ale celor două ţări inamice, într-un hotel de lux de pe insula Sentosa, la Singapore.

“Vom avea o relaţie formidabilă”, a afirmat puţin timp după aceea Donald Trump, aşezat alături de omul forte de la Phenian, declarând-se convins că întâlnirea va fi un “succes imens”.

“Încântat să vă întâlnesc, domnule preşedinte”, a afirmat la rândul său liderul nord-coreean. “Vechile practici şi prejudecăţi au lucrat împotriva noastră, dar le-am depăşit pe toate şi astăzi suntem aici’, a spus Kim Jong Un.

După această scenă observată cu atenţie de milioane de persoane din întreaga lume, ei au avut o discuţie privată, în prezenţa interpreţilor, care a durat aproximativ 50 de minute.

Ulterior, preşedintele Statelor Unite şi liderul Coreii de Nord au demarat o reuniune cu echipele lor, înainte de un dejun de lucru care urmează să încheie summitul lor istoric asupra viitorului arsenalului nuclear al Phenianului.

Share
493 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *