Școala – la control!

eleviŞcolile din Chişinău nu dispun de infrastrutura necesară, iar autorităţile întreprind prea puţine măsuri pentru a schimba situaţia, consideră Organizaţia de Tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, care a iniţiat proiectul comunitar „Școala – la control!” în cadrul căruia va fi studiat nivelul de dotare a şcolilor şi vor fi întreprinse acţiuni pentru a determina autorităţile să acorde o atenţie sporită acestui subiect.

Prima acţiune din cadrul proiectului s-a produs joi la Liceul Teoretic ”Traian”, unde tinerii PPRM au studiat terenul sportiv, convingându-se că acesta este impracticabil atât pentru meciurile de volei sau fotbal, cât şi pentru oreşe de educaţie fizică.

Membrii OT PPRM din sectorul Ciocana s-au arătat foarte nemulțumiți de starea lucrurilor și sunt fermi convinși că acest proiect trebuie dus pînă la capăt, potrivit unui comunicat al formaţiunii.

Ion Gavriliuc, președintele OT PPRM din sectorul Ciocana, a adăugat că se vor adresa la toate instanţele necesare pentru ca acest teren să fie modernizat. „Dacă nu se va răspunde, vom protesta, vom boicota, până când aceasta problemă nu va fi soluționată. Multe dintre terenurile sportive din municipiul Chişinău sunt pline de denivelări sau gropi, au gardurile rupte, iar porţile de fotbal şi coşurile de baschet sunt ruginite. Din cauza unor accidentări suferite de elevi, unii directori au restricţionat accesul pe terenul de sport. Bine că Ministerul de Învăţământ ştie să cheltui sute mii de euro pe camere video, cătuşi, câini dresaţi, poliţie la examene de BAC. Iar un teren sportiv nu pot să-l facă ”, a declarat acesta

Președintele Organizației de Tineret a PPRM, Ian Lisnevschi a încurajat proiectul iniţiat de colegii săi. „Mă bucur să văd că tinerii nu sunt indiferenţi și reacționează la problemele care îi afectează, atunci cînd Ministerul Tineretului și Sportului , Primaria, Ministerul Educației nu le soluționează, ba mai mult, preferă să rămnă în umbră” , a declarat Lisnevschi.

În urma unui sondaj, de la începutul acestui an, aproximativ 800 de elevi din municipiul Chișinău au părăsit instituțiile de învățământ. În ultimii cinci ani, peste 5.500 de elevi au abandonat şcoala pentru a emigra împreună cu părinţii, potrivit PPRM.

Share
1.435 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *