Schimbarea pe care și-o dorește Dodon în Parlamentul și Guvernul de la Chișinău

Președintele Igor Dodon susține includerea unor reprezentanți ai Transnistriei în Parlament şi Guvern. Declarația a fost făcută la întrevederea şefului statului de miercuri, 18 ianuarie, cu studenţii moldoveni care învaţă la Moscova.

foto-350-de-seturi-de-carte-despre-istoria-moldovei-au-fost-daruite-de-dodon-studentilor-moldoveni-din-moscova-1484747970 Șeful statului a menționat că nu vede nicio problemă ca cetăţenii din stânga Nistrului să fie prezenţi în structurile de stat constituţionale, pe motiv că şi ei deţin paşaportul moldovenesc, scrie adevarul.ro.

„În anul 2014, eu am propus ca pe listele noastre ale Partidului Socialiştilor să fie reprezentanţii Transnistriei, deputaţi. Eu nu ascund asta, chiar lui Krasnoselskii i-am spus: de ce nu? Fiindcă voi sunteţi cetăţeni moldoveni. La noi în fracţiunie sunt reprezentanţii Găgăuziei, de ce să nu fie şi ai Transnistriei? Suntem cetăţenii aceleeaşi ţări”, a menţionat Igor Dodon.

Potrivit lui, acest lucru ar fi posibil de făcut şi trebuie să fie discutat doar în cadrul reglementării politice.

„Dar eu ştiu că în planul de reglementare din 2003 (Planul Kozak) erau prevăzute funcţii pentru vicespeaker-ul Parlamentului şi viceminiştri din partea reprezentanţilor Transnistriei. În orice caz, noi la asta ne vom întoarce, în ceea ce priveşte prezenţa şi în Parlament şi Executiv. Sunt convins că asta va fi. Nu sunt convins că acum, dar în următorii ani de ce nu, vom reveni la această întrebare”, a conchis președintele.

Share
871 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *