Ce ascunde judecătoarea Manole? Dosare la CEDO pierdute, o parcare cu mașini luxoase, sprijin juridic ilegal pentru unii politicieni

Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat sesizarea Procurorului General interimar şi a eliberat acordul pentru pornirea urmăririi penale în privinţa judecătorului Curţii de Apel Chişinău Domnica Manole, conform art. 307 alin. (1) Cod penal, pentru pronunţarea unei hotărâri contrare legii.

img_2111291_thumbs_600x440_domnicacacacacacacHotărârea CSJ a nemulțumit-o atât pe judecătoare care susține că a luat o decizie perfect legală și că în toată cariera sa s-a condus de litera legii, cât și de Platforma DA care a susținut-o marți în fața CSM și consideră că Domnica Manole este o magistrată cu multă verticalitate.

Analizând însă un pic cariera judecătoarei, vedem că este pe departe atât de albă și imaculată pe cât pretinde ea, dar și cei de la Platforma DA, scrie Democracy.md.

Cazul Mușuc

Probabil unul din cazurile cele mai ieșite din comun în justiția moldovenească a fost cel produs în anul 2008, atunci când Pro TV a înregistrat o discuție, în spatele ușii întredeschise a biroului judecătoarei Manole atunci când ea discuta cu președintele de atunci al Consiliului Municipal, Eduard Muşuc, şi-i dădea sfaturi acestuia cu privire la un proces în care politicianul era implicat. Acest lucru este interzis de lege. Peste jumătate de an, CSM i-a aplicat cea mai mică pedeapsă posibilă – avertizarea.

Domnica Manole se plângea marți, după hotărârea CSM, că această instituție nu a apărat-o, asta chiar dacă acum câțiva ani i-a aplicat cea mai ușoară pedeapsă posibilă pentru o încălcare flagrantă a legislației.

Parcul auto

În 2013, Ziarul de Gardă scria că magis­trata deţine cele mai multe maşini din­tre toţi jude­că­tori din R. Mol­dova – 11. Asta chiar dacă avea un salariu de câteva mii de lei. Majo­ri­ta­tea din­tre ele erau de model Dacia (6), fiind închi­ri­ate unei com­pa­nii de taxi. După acel arti­col, Domnica Manole a fost inves­ti­gată de Comi­sia Naţio­nală de Inte­gritate (CNI), care a con­sta­tat că nu a indi­cat în declarația sa de avere un garaj, veni­tul din vân­za­rea a două mașini, două con­turi ban­care și două firme ale soțului. Domnica Manole le-a spus orga­ne­lor abi­li­tate că nu și-a decla­rat toată ave­rea dintr-o eroare.

Afacerea „Parcarea”

Judecătoarea Manole a intrat în vizorul presei și un an mai târziu, când într-o investigație realizată de Centrul de Investigații Jurnalistice se menționa că aceasta a emis o hotărâre în favoarea unei companii de construcții care a obținut un teren de construcții de la autoritățile locale pentru bani de nimic.

Dosare pierdute la CEDO

Domnica Manole este vinovată și de cel puțin două condamnări ale Republicii Moldova la CEDO. Este vorba de dosarele Hyde Park și alții v. Republica Moldova (hotărârea CEDO a fost emisă la 31 martie 2009) și hotărârea Avram si Alții v. Moldova din 5 iulie 2011. Din cauza acestor condamnări, Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să achite despăgubiri din buzunarele cetățenilor de peste 50 de mii de euro.

„Sunteți un erou, rămâneți așa, păstrați-vă calitățile pe care le-ați manifestat de-a lungul timpului. Oameni ca Dvs. rămân în istorie”, i s-a adresat marți judecătoarei Manole liderului Platformei DA Andrei Năstase. Da, într-adevăr, Domnica Manole are cu ce rămâne în istorie. Doar că nu este clar ce „calități” a avut în vedere dl. Năstase.

Share
1.528 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *