Rusia: Un diplomat olandez a fost bătut și legat în apartamentul său de doi falși electricieni

olanda-diplomatUn diplomat olandez de rang înalt a fost legat şi bătut în apartamentul său din Moscova, de câțiva bărbați care s-au dat drept electricieni.

Onno Elderenbosch, în vârstă de 60 de ani, numărul doi în ambasada Olandei în Rusia, a fost agresat marţi seara când se întorcea la domiciliul său din centrul Moscovei.

Când a ajuns în bloc a constatat că liftul nu funcționa, motiv pentru care a urcat pe scări. Pe palierul său, oficialul a întâlnit doi bărbați îmbrăcați în salopete de electricieni, care examinau tabloul electric.

Aceștia i-au cerut diplomatului să îl lase în apartament să verifice dacă există curent electric.

“Când diplomatul a deschis uşa, a fost împins din spate şi a căzut cu faţa în jos. El a fost legat imediat, după care agresorii au răscolit apartamentul”, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, notează Huffington Post.

Înainte de a părăsi locuința, agresorii au desenat cu ruj pe o oglindă o inimă în care era scris în rusă LGBT, adică inițialele de la „lesbiene, gay, bisexuali, transexuali”.

În Rusia, problema minorităților sexuale face obiectul unei opoziții între europeni și ruși de la adoptarea, în Rusia, a unei legi împotriva susținerii homosexualității.

Autoritățile au precizat că agresorii nu au furat nimic din apartamentul olandezului. Acesta nu a solicitat ajutor medical după agresiune.

Share
1.377 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *