Rusia acuzată că a sprijinit un grup de hackeri într-un atac cibernetic global

Statele Unite şi Regatul Unit au acuzat luni Rusia că ar fi sprijinit un grup de hackeri într-un atac cibernetic asupra infrastructurii unor agenţii şi guverne din întreaga lume, într-o încercare de a realiza acţiuni de spionaj şi furt de proprietate intelectuală, transmite EFE.

SUA şi Regatul Unit au emis o alertă comună privind atacurile, care ar fi avut ca obiectiv infectarea routerelor, în scopul de a “a pune potenţial bazele pentru viitoare operaţiuni ofensive”.

Conform autorităţilor americane, timp de mai multe luni, hackerii au reuşit să acceseze sistemele unei largi sfere de organizaţii, de la furnizori de servicii de internet până la companii ce oferă servicii esenţiale pentru o ţară, precum energia, transportul sau sănătatea.

În raportul care însoţeşte alerta, SUA nu specifică ţările care au fost afectate, însă precizează că în 2015 au fost primite primele informaţii despre aceste atacuri.

La începutul acestui an, executivul american a acuzat public Rusia de a fi lansat în iunie 2017 atacul cibernetic global NotPetya, considerat “cel mai distructiv şi costisitor din istorie” şi care a cauzat pagube de miliarde de dolari în Europa, Asia şi America.

Share
372 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *