România, una dintre țările cu cea mai mică influență și relevanță în interiorul UE

România este printre cele mai puțin influente țări din Uniunea Europeană – arată un studiu făcut de un institut cu sediul la Londra. În urma ţării noastre mai sunt doar alte 5 ţări.

România este una dintre ţările cu cea mai mică influenţă şi relevanţă în interiorul Uniunii Europene. Analiza e realizată de Consiliul European pentru Relaţii Externe, ce a măsurat cam cât contează fiecare ţară în familia europeană din care şi România face parte.

Studiul a fost realizat pe 800 de experţi din politică, presă sau mediu universitar – care au fost întrebaţi simplu: „Ce stat membru UE ar fi contactat de guvernul țării dvs. în chestiuni de politici europene?” Rezultatul e mai mult decât umilitor pentru că doar 0,8% dintre respondenţi au indicat România. Adică doar vreo 6 sau 7 persoane. Practic, nu contăm, a dispărut încrederea.

România e una dintre țările cu cea mai mică influență și relevanță în blocul comunitar. Stau mai slab decât noi state precum Cipru, Bulgaria, Slovenia, Malta, respectiv Croația. Dar acestea sunt ţări cu o populaţie mult mai mică, ba mai mult unele nici nu au vechimea României în interiorul blocului. Prin comparaţie, Polonia, copilul rebel al Europei, este văzută ca a șasea cea mai influentă țară în UE, după Germania, Franța, Marea Britanie, Olanda și Italia. A şasea după marile puteri ale Europei.

Rezultatele acestui studiu apar cu doar 2 luni înainte ca România să preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene.

Share
220 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *