România și-a consolidat poziția de lider în clasamentul partenerilor comerciali ai Moldovei

România și-a consolidat poziția de lider în clasamentul partenerilor comerciali ai Republicii Moldova, schimburile comerciale dintre cele două țări s-au ridicat în prima jumătate a anului curent la 732 milioane de dolari SUA, informează Moldpres.

Mărfurile din Republica Moldova sunt tot mai solicitate în România, totodată cresc și achizițiile de mărfuri de pe piața română. Exportul de produse moldovenești a crescut cu 26,5 la sută, în ianuarie-iunie. Volumul mărfurilor exportate din R. Moldova către România a fost de 346 milioane de dolari SUA.

Potrivit Biroului Național de Statistică, Republica Moldova a importat din România mărfuri în valoare de 386 milioane de dolari SUA, în ianuarie-iunie 2018, în creștere cu aproape 29 la sută față de perioada similară a anului precedent.

Schimburile comerciale cu România au crescut considerabil în ultimii trei ani, ca valoare și pondere, pe fondul reducerii dramatice a comerțului cu Federația Rusă. Ponderea României în total exporturi ale Republicii Moldova a ajuns la 26,5 la sută, iar la importuri la 14 la sută.

Share
99 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *