Revoluţia de CACAO a început deja…

Pudra-de-cacaoAm criticat în permanenţă activitatea Coaliţiei de Guvernare, cu Vlazii ei cu tot. Nu vreau să-mi cer scuze pentru acest fapt şi nu cred că o voi face vreodată. Să nu uităm că aşa trebuie să facă presa – să informeze despre activitatea guvernării, iar o atenţie deosebită trebuie să o acorde atrocităţilor comise de guvernanţi prin toate formele posibile.  Dar nu despre asta va fi vorba mai jos, ci despre rolul opoziţiei în lupta politică.

În acest sens, nu am cum să nu-i dau dreptate lui Vlad Filat care spunea ieri, în cadrul unui briefing de presă, că dincolo de interesele  înguste de partid există interesul naţional, care trebuie să prevaleze.

Deşi s-ar părea la prima vedere că sunt alte declaraţii populiste, de data asta nu este chiar aşa. Din diferite surse, credibile şi mai puţin credibile, dar care vorbesc totuşi în unison, am aflat că ideologul PCRM a întreprins recent o vizită la Moscova. Şi nu a fost o vizită stearpă cu pupăciuni brejniviste şi strângeri de mână, ci una în timpul căreia s-ar fi uneltit împotriva statului. Împotriva Republicii Moldova.

Paradoxal, dar anume comuniştii care (împreună cu garbujii lor periferici şi discipoli dodonizaţi şelineşte) se declară cei mai mari statalişti, sunt cei care atentează acum la independenţa Republicii Moldova. Or, repet, sursele care deocamdată nu m-au pus în situaţia proastă în care aş dezinforma cititorul, declară cu mâna pe inimă că la Moscova Tkaciuk ar fi cerut Rusiei să impună embargo-ul Moldovei. Ştiu că pare oarecum nebunatică această ipoteză, dar după ce pui nişte lucruri cap la cap, devine limpede motivul pentru care ar fi putut s-o facă.

Aşadar, în perioada premergătoare summit-ului de la Vilnius atât ruşii cât şi comuniştii moldoveni au un singur scop – scăderea încrederii populaţiei în actualul Guvern, care să recunoaştem, a cam contribuit la asta cu propria mânuţă, în ultimul timp. Succesul de la Vilnius ar fi mult mai palid în astfel de condiţii. Un embargo la importul de vin moldovenesc şi o ameninţare cu îngheţul le pică foarte bine comuniştilor acum, care, de când le-au dat voie în 1994 agrarienii să-şi facă partid, se declara prieteni la cătăramă cu Ruşii.

Astfel, aceştia mizează pe faptul că dacă până la viitoarele alegeri poporul va îngheţa de frig şi va umbla beat în permanenţă din cauza surplusului de vin, vor acumula mai multe voturi, pentru că anume ei sunt cei care ar putea scoate ţara din criza gazului şi ar putea negocia anularea embargo-ului. Comuniştii nu mizează degeaba pe asta, pentru că prima data s-au cocoţat în fotolii de guvernanţi anume după o altă criză serioasă, nu şi fără ajutorul Rusiei, care a promis prin emisarii săi de atunci că vor ajuta Republica Moldova dacă moldovenii vor face o alegere corectă.

În cazul de faţă, în schimbul embargo-ului impus şi a ameninţărilor lansate, comuniştii le-au promis ruşilor de la Kremlin dragoste veşnică, stoparea dialogului cu Vestul şi aderarea la Uniunea Vamală, în cazul în care vor reveni la Guvernare (lucru care nu mi se pare deloc imposibil).

Deşi sunt discipolii lui Lenin, comuniştii moldoveni nu sunt deloc departe de noile metode de luptă şi fac uz de SoftPower în revoluţia lor anunţată. Or procedeele de SoftPower, s-au dovedit a fi o forţă mult mai distructivă decât orişice “булыжник”, care, ştiut lucru, este arma proletariatului. Rusia la rândul său nu se dă în lături de la asemenea experimente, mai ales că nu necesită costuri exorbitante, iar apetitul imperialist nu i l-a stârpit încă nimeni.

Aşadar, se pare că Revoluţia de CACAO a început deja… Să vedem cu ce se va încheia toată afacerea asta în care comuniştii, pentru a ajunge la putere, sunt gata să cedeze pe vecie ruşilor Republica Moldova. Acum, ca scenariul PCRM să nu se producă, actualii guvernanţi trebuie să explice lumii cum şi de ce trebuie să meargă Moldova mai departe. Or, deocamdată, moldovenii, cea mai mare parte a lor, ştiu doar că o eventuală aderare la UE le va aduce doar paşapoarte cu care vor putea circula liber prin UE. Şi atât.

Doar atât ?

Gabriel Călin

Share
1.420 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *