Raiderul zilei: Igor Dodon

dodon_vinatorulÎn Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) s-a produs o scindare între veteranii şi membrii mai noi ai formaţiuni, în frunte cu preşedintele Igor Dodon. Scindarea a fost instituţionalizată în cadrul şedinţei de miercuri, 29 mai, a Consiliului Republican al formaţiunii, când a fost declarată crearea unei platforme ideologice distincte în cadrul partidului. Informaţii în acest sens a oferit pentru IPN secretarul executivului formaţiunii , Valentin Crîlov, unul dintre coordonatorii platformei nou create.

Valentin Crîlov a precizat  că la baza deciziei de formare a platformei stă constatarea pe care a făcut-o circa o treime din membrii Consiliului că „partidul este expus unui atac raider şi tentativei de uzurpare a puterii”.

„În regim de urgenţă, conform Statutului partidului, la şedinţă a fost declarată formarea platformei socialiste „Patria-Rodina” care a fost semnată de aproape 40 % din membrii Consiliului şi conducătorii structurilor de partid de nivelul doi”, a afirmat Valentin Crîlov.

Coordonatori ai platformei au fost aleşi Valentin Crîlov, Alexei Gorodinschii (ambii deputaţi în primele legislaturi ale Parlamentului Republicii Moldova şi semnatari ai Declaraţiei de Independenţă şi Constituţiei ţării) şi Fiodor Gagauz . „Scopul platformei se declară protejarea partidului de uzurparea puterii şi influenţa din afara formaţiunii, de falimentarea politică şi financiară a partidului”, a precizat fondatorul formaţiunii.

„Declaraţia de creare a platformei a fost anunţată deschisă pentru semnare pentru alţi membri ai Consiliului şi aderare a structurilor de partid. „Revenirea socialiştilor la sintagma „Patria-Rodina”  ar însemna că fondatorii partidului şi membrii cu vechime, care se declară socialişti veritabili, le vor indica spre uşă novicilor în frunte cu Igor Dodon”, a declarat Valentin Crîlov.

El a confirmat că scindarea s-a produs în cadrul şedinţei care a avut ca scop formularea poziţiei PSRM referitor la votarea astăzi, în Parlament, a Guvernului condus de Iurie Leancă. Potrivit lui Valentin Crîlov, discuţiile pe marginea ordinei de zi au eşuat, pe motiv că aripa condusă de Igor Dodon a venit cu decizia gata, nefiind acceptate alte opinii şi poziţii. Iniţiatorii platformei şi-au declarat opţiunea şi au părăsit şedinţa. „Astfel, decizia privind nevotarea cabinetului Leancă a fost luată doar de gruparea novicilor în frunte cu Igor Dodon”, a spus Crâlov.

Potrivit unui comunicat de presă, difuzat după şedinţa Consiliului Republican al PSRM, acesta a luat decizia, „cu majoritate de voturi, să susţină propunerea liderului PSRM şi să recomande categoric grupului parlamentar al socialiştilor să nu acorde vot de încredere guvernului Leancă”.

PSRM este succesorul primului partid socialist din Moldova şi are o vechime politică de circa 20 de ani.

Share
2.635 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *