PSRM invită la discuții ACUM

Liderii Blocului Electoral ACUM DA PAS sunt așteptați marți, 12 martie, ora 15.00, la sediul Partidului Socialiștilor „pentru discuții în vederea instituirii unei colaborări politice parlamentare”. Invitația a fost făcută de către secretarul pentru ideologie al PSRM, Ion Ceban, în cadrul unui briefing de presă susținut luni, după ședința Comitetului executiv politic al PSRM, transmite IPN.

Potrivit lui Ion Ceban, partidul pe care îl reprezintă nu dorește să provoace alegeri anticipate, chiar dacă este gata să facă față unui eventual scrutin. PSRM este disponibil să examineze formarea unei eventuale majorități parlamentare cu deputați care vor garanta statalitatea și neutralitatea Republicii Moldova, reintegrarea țării, cu parlamentari care pledează pentru o politică externă echilibrată, prin consolidarea parteneriatului cu Federația Rusă și cooperarea reciproc avantajoasă cu UE, SUA și alte state.

Potrivit lui Ion Ceban, „orice combinație politică între ACUM și PDM nu este altceva decât o continuare a alianțelor dezastruoase din 2009 încoace”. Deputatul crede că viitoarea majoritate parlamentară trebuie să fie formată în jurul PSRM, deoarece este cel mai reprezentativ partid. „Noi am mai colaborat cu politicieni din acest bloc (ACUM), împreună am organizat proteste împotriva guvernării și vrem să vedem dacă identificăm lucruri pe care le mai avem în comun”, a spus Ion Ceban.

PSRM a obținut în urma alegerilor din 24 februarie 35 de mandate de deputat, iar Blocul ACUM are 26.

Share
157 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *