Protestul studenților iranieni: „Moarte Americii!”

Mii de studenţi iranieni au defilat, duminică, în capitala Teheran, scandând “Moarte Americii!” pentru a marca 39 de ani de la ocuparea ambasadei Statelor Unite în 1979 şi pentru a protesta faţă de reinstituirea, luni, a sancţiunilor americane”, scrie Reuters.

În timpul manifestării de la Teheran, difuzată în direct de televiziunea publică, studenţii au ars drapelul american, precum şi o reprezentare a Unchiului Sam şi portrete ale lui Donald Trump în faţa clădirii care odată a găzduit ambasada Statelor Unite.

Studenţi radicali au preluat controlul ambasadei americane pe 4 noiembrie 1979, la puţin timp după căderea padişahului, iar 52 de americani au fost ţinuţi ostatici timp de 444 de zile.

Potrivit mass-media iranieni, mii de iranieni au luat parte la adunări în cele mai multe oraşe din ţară, jurând fidelitate autorităţii supreme a ţării, ayatollahul Ali Khamenei.

Donald Trump, care a retras în mai Statele Unite din acordul internaţional semnat în 2015 privind programul nuclear iranian, a decis că noile sancţiuni americane, vâzând sectorul petrolier şi bancar de la Teheran, ar intra în vigoare luni.

Share
220 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *