Profesorii cer majorări salariale de 50%

Un grup de profesori s-a adunat astăzi în faţa Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării pentru a lansa petiţia „Profesorii merită”, prin care cer autorităţilor majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50% şi dublarea salariilor personalului auxiliar.

Potrivit pedagogilor, sistemul se confruntă deja cu o lipsă acută de cadre care se va agrava dacă tendințele actuale se vor menține.

„Noi am cerut majorarea salariilor cu 50% și anul trecut, când am ieșit la proteste alături de sindicate. Sindicatele au mers la negocieri cu Guvernul și s-a făcut o majorare cu 11%. Anul acesta la 1 septembrie ne-am așteptat să fie ceva mai mult, însă s-a anunțat o indexare de doar 8%, ceea ce înseamnă circa 200-300 de lei. Această sumă nu ne salvează pe noi nicidecum, nici să achităm facturile, nici să ne întreținem copii”, a declarat fondatoarea grupului „Pedagogii Solitari”, Natalia Bzovaia.

Ana Turtureanu este învățătoarea la Liceul Teoretic „Nicolae Casso” din Chișcăreni. Profesoara are patru copii și spune că salariul de pedagog nu-i ajunge ca să-și crească copii.

„Sunt printre pedagogii nemulțumiți de indexarea de 8%. Am așteptat o majorarea substanțială, însă guvernanții ne hrănesc cu promisiuni. Suntem oameni care trebuie remunerați pentru munca pe care o prestează. Un număr mare de pedagogi din întreaga țară ne susțin. Îi îndemn să depășească frica și să semneze această petiție”, a menționat profesoara.

„Vreau să mi se achite un salariu corespunzător pentru volumul de muncă pe care îl fac zilnic”, a adăugat Alina Turtureanu, profesoară la Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”.

„Am fost profesor. După universitate am lucrat doi ani în câteva instituții de învățământ din mediul rural. Am văzut realitatea cu care se confruntă profesorii. Salariile sunt mizere. Un profesor nu ar trebui să fie achitat mai rău decât un parlamentar, pentru că pe spatele pedagogilor sunt generații întregi, care urmează să conducă această țară și atât timp cât profesorii vor fi neglijați nu trebuie să se ceară de la ei efort suplimentar”, a spus Sergiu Bejenari.

„Sunt profesor. Am o profesie demnă. Nu avem nevoie de mila cuiva, avem nevoie ca munca noastră să fie remunerată așa încât profesia demnă să ne permită un trai decent. Rog toată lumea, inclusiv guvernanții, nu-mi forțați mișcarea către aeroport sau către gară. Eu vreau să rămân în școală, vreau să rămân în țară, vreau să pot din salariul meu să achiziționez lucrurile care mi-ar permite un trai decent”, a declarat profesoara Natalia Țurcanu.

Până pe data de 5 septembrie autorii petiției vor colecta semnături, iar ulterior vor depune petiția la instituțiile de resort.

Noul an academic va începe în Moldova cu un deficit de peste 2000 de profesori, iar Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunțase anterior că din cei o mie de absolvenți ai universităților pedagogice repartizați anul trecut să activeze în școlile din țară, mai puțin de 20% au rămas în pedagogie, relatează Radio Moldova Actualități.

În prezent salariu unui profesor este de peste 3200 de lei, iar a personalului non-didactic ajunge la 1170 de lei.

trm.md

Share
387 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *