Primul lucru care îl va face Obama după ce termină mandatul

Preşedintele american Barack Obama, al cărui mandat se încheie în ianuarie 2017, intenţionează ca, după ce se va retrage de la Casa Albă, să profite de timpul liber şi să doarmă, relatează portalul Politico.

646x404“După un somn bun, mă voi întoarce la muncă”, a declarat Obama. “Deci nu veţi scăpa de mine după ce mi se va încheia preşedinţia (…). Dar trei sau patru luni voi dormi”, a adăugat el.

Preşedintele SUA şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca, în următorii ani, să lucreze cu tineri de etnii minoritate, din cartiere defavorizate, unde rata renunţării timpurii la şcoală, rata şomajului şi proporţia celor care fac închisoare sunt mari.

În prezent, circulă zvonuri şi că liderul de la Casa Albă se gândeşte să predea la Columbia University, din New York, unde a studiat la începutul anilor ’80. “Îmi place să predau. Îmi lipseşte contactul cu studenţii”, a mărturisit el în toamna anului 2014.

Cert este că familia Obama va mai rămâne câţiva ani la Washington, pentru ca fiica sa cea mică, Sasha, să termine liceul. „Nu ne-am decis încă. Va trebui să mai rămânem la Washington câţiva ani pentru ca Sasha să termine liceul”, a spus Obama în februarie, întrebat la o întâlnire cu susţinătorii săi din Milwaukee dacă vrea să se mute înapoi la Chicago, după ce îi expiră mandatul.

Share
1.411 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *