Președintele a avut o întrevedere cu reprezentantul FMI în Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi o întrevedere cu directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru R. Moldova, Menno Snel, informează un comunicat de presă al  Preşedinţiei.

GetFile (4)Cei doi interlocutori au discutat aspecte ale cooperării dintre Republica Moldova şi FMI în perspectiva încheierii unui nou Program de asistenţă între cele două părţi.

Preşedintele Timofti a dat asigurări că Republica Moldova îşi va onora cu precizie angajamentele asumate faţă de FMI şi i-a mulţumit lui Menno Snel pentru asistenţa financiară a FMI. Şeful statului a subliniat că Guvernul va întreprinde acţiuni energice pentru asigurarea durabilităţii fiscal-bugetare, menţinerea unei politici monetare prudente şi consolidarea sectorului financiar al ţării.

La rîndul său, Menno Snel a vorbit despre importanţa în continuare a unei stabilităţi politice în Republica Moldova pentru atingerea obiectivelor economice. De asemenea, oficialul FMI a salutat eforturile autorităţilor de la Chişinău de fortificare, prin modificări legislative, a independenţei Băncii Naţionale, care urmăresc consolidarea capacităţilor de supraveghere ale BNM.

Ultimul program de asistenţă al FMI pentru Republica Moldova a fost finalizat în aprilie 2013, prin care Republica Moldova a beneficiat de asistenţă financiară în valoare de aproximativ 566 de milioane de dolari.

 

Share
418 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *