Presa britanică, dezamăgită: temuta invazie a românilor nu a avut loc

presaInvazia românească de care se temeau britanicii şi asupra căreia politicienii şi presa din această ţară avertizează de mai multe luni, nu a avut loc. Este una dintre ştirile ce ţine prima pagină a cotidienelor britanice, în timp ce restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari au fost ridicate, de pe 1 ianuarie 2014, transmite Mediafax.

După ce aminteşte că politicienii de dreapta şi presa au avertizat că prima zi a noului an va aduce hoarde de imigranţi români şi bulgari, „The Guardian” conchide că afluxul aşteptat nu a avut loc. Nu au fost curse suplimentare nici de autocare, nici de avioane dinspre Bucureşti şi Sofia.

Secretarul de stat pentru Imigraţie, Mark Harper, a afirmat că declaraţiile privind un aflux de imigranţi sunt exagerate. „Vor fi unii care vor veni, vor fi fără îndoială noi presiuni, dar nu „Armaghedon”, a spus oficialul.
„Avioane şi autocare pe jumătate goale au ajuns, miercuri, în Marea Britanie. Mult temuta invazie românească nu s-a materializat”, scrie şi „Daily Mirror”, adăugând că sosirile pe aeroporturile Gatwick, Heathrow, Luton şi în autogările Dover şi Victoria din Londra contrazic temerile exprimate în ultimele luni.

„Daily Telegraph” titrează că sosirile de pe 1 ianuarie din România sunt „doar un instantaneu”. Au fost puţine indicii ale unui exod către Marea Britanie în prima zi a noului an, parţial şi pentru că această perioadă este una pe care românii o petrec cu familia şi prietenii, dar şi pentru că mulţi dintre ei s-au mutat deja după ce ţara lor a aderat la UE, în 2007. Cursele aeriene de la Bucureşti către aeroporturile britanice nu au fost pline, în timp ce Gara de Nord era aproape goală. Dar ritmul imigraţiei ar putea să se accelereze în săptămânile şi lunile următoare, afirmă cotidianul.

Despre liniştea din autogări scrie şi „The Independent”, adăugând că temerile privind un aflux de români şi bulgari care vor profita de ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii s-au dovedit nefondate. Autogara Victoria din centrul Londrei, una dintre principalele destinaţii pentru vizitatorii de pe continent şi locul unde erau aşteptate autocarele pline cu imigranţi est-europeni era aproape goală miercuri, mai scrie cotidianul.

Care de reportaj şi numeroşi reporteri au fost trimişi de televiziuni şi tabloide la autogara Victoria la primele ore ale zilei de 1 ianuarie, dar speranţele lor de a vedea hoarde de imigranţi disperaţi au fost spulberate, mai adaugă cotidianul.

„Daily Mail” a continuat, însă, seria de articole alarmiste, afirmând că firmele britanice au plasat aproape opt mii de anunţuri de locuri de muncă pentru români, de la şoferi de taxi şi personal hotelier până la asistente medicale şi medici. Multe dintre anunţuri, afirmă tabloidul britanic, au fost redactate în limba locală şi au fost postate pe site-urile româneşti. Unele firme britanice cer doar cunoştinţe „elementare” de limbă engleză, în timp ce altele susţin că experienţa nu este necesară. / TRM

Share
1.083 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *