Planul INCREDIBIL de distrugere a Partidului Liberal

bodrug-olegAdevăratul organizator al atacului asupra Partidului Liberal nu este Ion Hadîrcă ci Vitalie Marinuța, de mai mult timp un apropiat al premierului Filat. El a fost cel care a negociat cu deputații PL și i-a convins să se autodeclarereformatorii PL și tot Marinuța este omul care are misiunea să provoace răzvrătire în organizațiile teritoriale ale partidului. Despre acest lucru ar fi vorbit ieri seara într-o discuție cu niște amici deputatul Oleg Bodrug.

Bodrug ar mai fi spus că gruparea de ”reformatori” nu a fost formată doar de dragul alegerii lui Vlad Filat în funcția de premier. De asemeni, Bodrug ar fi afirmat că inițial urma ca 8 și nu 7 deputați să formeze grupul de ”reformatori” însă deputatul liberal Boris Vieru ar fi refuzat în ultimul moment.

Oleg Bodrug ar mai fi spus că planul ”puciștilor”e foarte simplu și are drept obiectiv principal preluarea PL și transformarea acestui partid în apendice al PLDM. Pentru a atinge obiectivul ”puciștii” urmează să-l compromită pe liderul PL Mihai Ghimpu prin toate mijloacele posibile și să-l marginalizeze pe nepotul acestuia, Dorin Chirtoacă.

Tot ieri seara Oleg Bodrug ar fi postat pe Facebook un mesaj în care spune că regretă apartenența la grupul reformatorilor. „Domnule Preşedinte Mihai Ghimpu, regret cele întâmplate, dar crede-mă, vina mea este doar în faptul că am crezut sincer în intenţiile nobile ale «prietenului» nostru Ion Hadârcă. Lucrurile se complică, fiindcă el a zis că ţinta atacului de fapt este Dorin Chirtoacă. Am greşit, dar nu vreau să mă asociez cu Dodon şi Filat în demiterea lui Dorin Chirtoacă… Sunt gata să revin în partid…“, a scris Bodrug pe contul său de Facebook, etichetându-l pe liderul Partidului Liberal.

Solicitat de PRO TV Chișinău Oleg Bodrug a declarat că nu el a scris asta și că cineva i-ar fi spart profilul.

Share
3.608 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *