PD dă lovitura

pdmPartidul Democrat lansează de miercuri o amplă campanie ”Respect pentru Oamenii Moldovei”, care ar drept scop informarea cetăţenilor despre UE, parcursul european al ţării noastre, precum şi oportunităţile şi beneficiile pe care le vor aduce ţării aderarea la Uniunea Europeană.

Campania se va desfăşura pe întreg teritoriul Moldovei până la sfârşitul lunii noiembrie când Republica Moldova urmează să parafeze Acordul de asociere la UE, în cadrul summitului de la Vilnius, a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă liderul PDM, Marian Lupu.

În acest scop vor fi amplasate corturi atât în Chişinău, cât şi în alte localităţi, unde oamenii vor putea să vină să afle informaţii despre UE, dar vor putea şi să transmită mesaje sau doleanţe liderilor europene, care le vor fi transmise de delegaţia oficială a Republicii Moldova care va participa la summit, a dat asigurări Marian Lupu.

Echipele PDM le vor vorbi oamenilor ce înseamnă UE şi vor colecta mesajele pe care cetăţenii vor să le transmită liderilor europeni.

De asemenea, poate fi accesată şi pagina campaniei. Toate opiniile vor fi transmise de delegaţia RM care se va deplasa la Vilnius şi va fi transmis şefilor de state şi guverne tuturor stateloer UE.

”Avem drept obiectiv să popularizăm ideea europeană şi să mulţumim cetăţenilor pentru efortul depus în vederea apropierii ţării noastre de UE. PDM este un partid de centru-stânga şi este un susţinător foarte activ al parcursului european al ţării”, a declarat Lupu. Potrivit acestuia, UE reprezintă modelul cel mai reuşit de protecţie socială fie că este vorba de ocrotirea sănătăţii sau sistemul de pensionare, de asemenea, UE reprezintă unul din cele mai performante sisteme de educaţie din lume.

”Dorim ca până la summitul de la Vilnius să fie o perioadă a solidarităţii naţionale în care să subliniem lucururile care ne unesc şi să ignorăn vrajba pe care unii politicieni şi partide încearcă să o aducă în societate, urmărind interese meschine”, a declarat Lupu.

În acelaşi timp, el a menţionat şi importanţa apropierii Republicii Moldova de UE. ”Apropierea de UE este unica şansă de modernizare a Republicii Moldova. Vom veni cu argumente, cu explicaţii simple dar argumentate. Vom explica ce înseamnă dezvoltarea economică, socială, drumul european, aplicarea standardelor europene”, a declarat Lupu, precizând că şi liderii PDM vor merge la întâlniri cu oamenii pentru a le oferi informaţii despre UE şi parcursul european al ţării noastre. / hotnews.md

Share
7.043 Vizualizari

3 comments on “PD dă lovitura

  1. Oleg says:

    O campanie binevenita odata ce Moldova se apropie cu pasi grabiti sa parafeze acordul de asociere cu UE. Voi sustine campania lansata de catre PDM si n-ar strica si alte partide pro-europene sa lanseze initiative asemanatoare.

  2. Irina says:

    Bine ca mai exista partide care le pasa de soarta cetatenilor si doresc sa informeze cetatenii despre parcursul european si ce beneficii vom avea. Am incredere in acest partid si dupa cum vedem nu au interese meschine care vor sa duca in eroare cetatenii dar din contra….PDM, viitorul decent vine de la voi!

  3. Marin says:

    PD da lovitura pentru RM, si demonstreaza ca este partidul cu inititive, partidul cu rezultate, partidul cu echipa ce mai buna.
    Avem un viitor, si asta conteaza, apreciez initiativa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *