Pavel Filip solicită demararea cât mai rapidă a procedurilor de achiziții și de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Economiei al României, Dănuț Andrușcă, și cu directorul general al Companiei Transgaz România, Ion Sterian, cu ocazia finalizării tranzacției de preluare a Întreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz de către Eurotransgaz Moldova – subsidiara Companiei Transgaz România.

Datorită îndeplinirii integrale a condițiilor contractului, astăzi, este semnat certificatul de finalizare pentru tranzacția de vânzare-cumpărare a Vestmoldtransgaz. Imediat după semnare, în bugetul de stat vor fi încasate cele 180 milioane de lei de la tranzacția respectivă.

Prim-ministrul Pavel Filip a mulțumit echipelor de la Eurotransgaz și Transgaz România pentru eforturile depuse și a asigurat conducerea Transgaz de întregul suport al Guvernului Republicii Moldova pentru lansarea cât mai rapidă a procedurilor de tender, de achiziții și de construcție a gazoductul Ungheni- Chișinău. Compania Transgaz urmează să investească în acest scop circa 93 milioane de euro.

„Construcția acestui gazoduct va crea o alternativă reală de aprovizionare a pieței interne cu gaze naturale și va consolida securitatea energetică a tării, apropiindu-ne tot mai mult de sistemul european”, a subliniat Pavel Filip.

Contractul de privatizare a ÎS Vestmoldtransgaz de către compania românească Transgaz a fost semnat la 28 martie curent. Conducta Ungheni-Chișinău va avea o lungime de 120 de kilometri şi capacitatea de a transporta anual circa 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale din România în Republica Moldova.

Share
764 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *