Pavel Filip: Dorim să creăm un model economic bazat pe import de investiții și export de produse

Prim-ministrul Pavel Filip a participat astăzi la Adunarea generală a Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova – eveniment care a reunit peste o sută de reprezentanți ai mediului de business. Prim-ministrul a vorbit oamenilor de afaceri despre prioritățile actuale ale Guvernului, care le vor favoriza și mai mult activitatea, dar și despre direcțiile în care mai sunt necesare eforturi, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Pavel Filip a subliniat că, în condițiile în care vine din mediul de afaceri, cunoaște în detalii toate problemele cu care se confruntă întreprinzătorii. Premierul a menționat că are o comunicare permanentă cu antreprenorii, în cadrul întâlnirilor sistematice în teritoriu și pe platforma Consiliului Economic, și anume acestui fapt se datorează realizările obținute pe acest segment. „Vreau să vă asigur că vocea businessului este astăzi auzită”, a spus premierul.

Șeful Executivului a accentuat că obiectivul de bază al Guvernului este să asigure previzibilitate și reguli clare pentru antreprenori. În acest sens, a fost amintită aprobarea, anul trecut, a politicii bugetar-fiscale pentru trei ani înainte. „Nu este nimic altceva mai important pentru mediul de afaceri decât să știe că lucrează într-un mediu corect și previzibil”, a precizat Pavel Filip.

Premierul s-a referit și la stabilizarea economiei și a sectorului bancar, reformele în domeniul social și al justiției, reforma instituțiilor cu funcții de control, reducerea numărului de acte permisive, simplificarea procedurii de raportare, perfecționarea Codului Muncii, precum și la reforma Guvernului.

Participanții la discuții au apreciat evoluțiile pozitive din ultima perioadă, enumerând și segmentele care necesită mai multă atenție. Printre principalele probleme au fost evidențiate – lipsa forței de muncă, rata mare a economiei informale, necesitatea de îmbunătățire a condițiilor de creditare pentru agenții economici, a legislației privind achizițiile publice, dar și a adoptării pachetului pro-business.

„Tot ce facem noi acum la Guvern este să schimbam modelul economic al Republicii Moldova. Modelul economic bazat pe export de oameni și import de produse, pe consum, nu este unul care va duce la dezvoltarea țării. De aceea, reformele sunt orientate spre crearea unul alt model, bazat pe import de investiții și export de produse”, a conchis Pavel Filip.

Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova reunește 27 de membri, dintre care 15 federații, asociații patronale și profesionale, precum și 12 întreprinderi din sectoare cheie ale economiei naționale. Per total, structura reprezintă interesele a peste 3000 de întreprinderi.

Share
469 Vizualizari

2 comments on “Pavel Filip: Dorim să creăm un model economic bazat pe import de investiții și export de produse

  1. andrei says:

    neujeli cineva și la noi în țară are cap ca să facă din țara asta o economie concurabilă cu vecinii?

  2. Ion says:

    Ne ramane sa le uram succes in ceea ce si-au propus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *