Patru polițiști de la Soroca reținuți pentru acte de corupție

Patru ofiţeri din cadrul Inspectoratului de poliţie din Soroca au fost reţinuţi de CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuiţi de extorcarea a 3000 de dolari de la un localnic. Operaţiunea s-a desfăşurat în comun cu Serviciul securitate internă şi combatere a corupţiei al Ministerului Afacerilor Interne.

images (30)Cei patru poliţişti ar fi pretins suma menţionată de la un bărbat, ca să nu-l tragă la răspundere pentru un pretins omor. Denunţătorul susţine că oamenii legii îl ameninţau cu dosar penal pentru uciderea unui boschetar. Asta chiar dacă omul străzii ar fi decedat în urma unei intoxicaţii şi nu ar fi fost omorât.

Reţinerea a avut loc aseară, iar cei patru poliţişti se află în prezent în izolatorul CNA. Ei sunt suspectaţi de corupere pasivă şi riscă până la 10 ani de închisoare, dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

De la începutul anului, 12 poliţişti au fost reţinuţi de CNA pentru implicarea în diferite acte de corupere.

Share
376 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *