Patru filme europene au fost proiectate duminică în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”

Patru filme europene au fost proiectate duminică, 13 mai, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare”. Este vorba de filmul românesc „Octav”; ,,Părinții” produs în Germania; ,,Ego” ­ în Suedia și ,,Dalida” ­ realizat în Franța. Filmele au fost demonstrate în cadrul Festivalului de Film și Cultură Europeană, organizat de către Delegația Uniunii Europene la Chișinău, în contextul Zilei Europei care a fost marcată la 9 mai, transmite IPN.

La ceremonia de inaugurare, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a menționat că Festivalul de Film și Cultură Europeană îi aduce împreună pe toți europenii din Republica Moldova și pe cei din Uniunea Europeană. În opinia sa, evenimentul demonstrează faptul că tradițiile și cultura sunt foarte importante, mai ales că acest an este declarat în UE ­ Anul Patrimoniului Cultural European.

Secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Elena Belei. A spus că, prin sărbătorirea Zilei Europei în Republica Moldova, cetățenii moldoveni își manifestă adeziunea la valorile europene. ,,Prin ralierea la evenimentele Anului european al patrimoniului cultural demonstrăm că nu doar geografic, dar și istoric, și cultural, suntem parte a civilizației europene. Or, poporul nostru este setos de cultură la fel cum e pământul de ploaie”, a declarat Elena Belei.

În cadrul Festivalului de Film și Cultură Europeană publicul a avut ocazia să participe la o serie de activități menite să ofere o imagine de ansamblu a diversității culturale europene, cu ecranizări de filme europene, spectacole de muzică clasică și jazz. Festivalul de Film și Cultură Europeană va fi organizat în mai multe localități din toată țara, în perioada 13 mai – 3 iunie.

Share
481 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *