Parlamentul va aproba o declaraţie privind importanţa Acordului de asociere la UE, la iniţiativa lui Corman

corman 1Parlamentul va aproba la una din şedinţele următoare a declaraţie privind importanţa Acordului de Asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană şi a liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.

Iniţiativa a fost propusă de preşedintele parlamentului Igor Corman, care consideră că înaintea Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care se va desfăşura în perioada 28-29 noiembrie, Parlamentul urmează să îşi reconfirme angajamentul şi sprijinul deplin pentru promovarea cursului de integrare europeană a ţării, inclusiv prin consolidarea consensului naţional în jurul acestui obiectiv.

În acelaşi timp, răspunzându-le comuniştilor, care nu au susţinut iniţiativa, Igor Corman a declarat că ”nu trebuie să existe o contradicţie a procesului de integrare europeană şi relaţiile cu partenerii Republicii Moldova din Est”.

Corman a precizat că asocierea Republicii Moldova la UE îi va aduce Republicii Moldova granturi semnificative de peste un miliard de euro, ceea ce va contribui şi la apropierea celor două maluri ale Nistrului.

El a făcut referire şi la faptul că în anul 2005, în timpul guvernării comuniste, Parlamentului a adoptat o declaraţie privind parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene, care prevede consensul larg al tuturor fracţiunilor parlamentare în ceea ce priveşte promovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic de integrare europeană. ”Dacă în 2005 a existat un consens între putere şi opoziţie, eu mă întreb de ce acum, când suntem cel mai parope de acest obiectiv nu sprijiniţi o asemenea iniţiativă legislativă? Presupun că aveţi o gelozie pentru că nu aţi reuşit până în 2009 şi nu vă convine că actuala guvernare într-un termen scurt de timp a ajuns la acest obiectiv”, a declarat Corman.

Potrivit proiectului, a fost constituit un grup de lucru care va elabora, în decurs de cel mult zece zile, proiectul declaraţiei.

Amintim că la summitul de la Vilnius, Republica Moldova urmează să parafeze acordul de asociere cu UE, iar Comisia Europeană ar urma să constate că autorităţile moldovene au îndeplinit toate condiţiile prevăzute în Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.

Share
564 Vizualizari

One comment on “Parlamentul va aproba o declaraţie privind importanţa Acordului de asociere la UE, la iniţiativa lui Corman

  1. Gheorghe says:

    Cred ca toate fortele parlamentare trebuie sa se uneasca cind merge vorba despre integrarea europeana a R.Moldova. In orice caz, ce nu s-ar intimpla, eu cred ca Igor Corman in cazul de fata are perfecta dreptate ca a venit cu popunerea de a adopta o declaratie privind integrarea europeana a R.Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *