Moțiunea n-a trecut

motiuneParlamentul a respins moţiunea de cenzură împotriva guvernului iniţiată de deputaţii comunişti. Aceasta a acumulat doar 36 de voturi din minimul necesar de 51.

Deputaţii din alianţa majoritară au declarat că era clar din start că această moţiune nu va fi susţinută, dar comuniştii au recurs la aceasta doar pentru a destabiliza situaţia din ţară şi pentru a sabota activitatea parlamentului şi guvernjului, care în loc să adopte legi şi să se ocupe de treburile ţării şi ale cetăţenilor au pierdut o zi pentru a fi la cheremul comuniştilor, al căror unic scop este provocarea unei crize politice şi a alegerilor anticipate. / hotnews.md Citeste mai departe …

Share

Ce păţesc bărbaţii care mănâncă mezeluri

mezeluriBărbaţii care mănâncă în fiecare zi mezeluri pot rămâne fără moştenitori. Potrivit specialiştilor, calitatea spermei este afectată de consumul de carne procesată.

Jumătate de porţie de mezeluri pe zi afectează calitatea spermei şi poate duce chiar la infertilitate.

Pentru cei care vor să devină taţi, cercetătorii recomandă consumul de peşte, în special cel de cod.

Fumatul, consumul de alcool, stresul şi sedentarismul pot influenţa de asemenea şansele de a avea copii. Citeste mai departe …

Share

În 2008 comuniștii urmau să disponibilizeze 10 mii de intelectuali

profesoriGuvernarea comunistă intenţiona în anul 2008 să disponibilizeze 10 mii de intelectuali, în special medici şi profesori. După cum relatează corespondentul INFOTAG din Legislativ, aşa reiese dintr-o scrisoare a fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate Artur Reşetniucov adresată preşedintelui de atunci Vladimir Voronin.

Deputatul PLDM Maria Ciobanu a citit joi, în plenul parlamentului o parte din această scrisoare, în care Reşetnicov îi scria şefului său de partid că iniţiativa Ministerului Economiei şI Comerţului este dezagreată de societate şi că poate provoca o nemulţumire socială.
Citeste mai departe …

Share

Rusia: Un diplomat olandez a fost bătut și legat în apartamentul său de doi falși electricieni

olanda-diplomatUn diplomat olandez de rang înalt a fost legat şi bătut în apartamentul său din Moscova, de câțiva bărbați care s-au dat drept electricieni.

Onno Elderenbosch, în vârstă de 60 de ani, numărul doi în ambasada Olandei în Rusia, a fost agresat marţi seara când se întorcea la domiciliul său din centrul Moscovei.

Când a ajuns în bloc a constatat că liftul nu funcționa, motiv pentru care a urcat pe scări. Pe palierul său, oficialul a întâlnit doi bărbați îmbrăcați în salopete de electricieni, care examinau tabloul electric. Citeste mai departe …

Share

Premierul Leancă a spus tot ce crede despre comuniști

leanca-onuSingurul scop al comuniştilor este de a provoca o nouă criză politică în Republica Moldova pentru a organiza alegeri anticipate, care ar periclita integrarea europeană a ţării şi modernizarea Republicii Moldova, a declarat premierul Iurie Leancă în timpul examinării moţiiunii de cenzură elaborată de comunişti. Leancă i-a criticat dur pe comunişti, arătând că pe aceştia nu-i interesează dezvoltarea ţării, dar revenirea la putere, chiar şi prin dezbinarea Moldovei.

”Strategia e simplă şi vizibilă – dezbină şi obţine puterea. Ei se bucură de necazurile oamenilor pentru a ajunge la putere”, a declarat Leancă.
Citeste mai departe …

Share

Dacă ai „burtică”, ficatul îţi poate mânca … creierul!

burticaPersoanele cu grăsime abdominală excesivă sunt de trei ori mai predispuse decât persoanele subţiri să sufere de pierdere de memorie şi de demenţă la bătrâneţe, iar acum oamenii de ştiinţă afirmă că au înţeles care este motivul.

Se pare că atât ficatul, cât şi hipocampul (centrul memoriei din creier) împărtăşesc o poftă pentru o anumită proteină intitulată PPARalpha. Ficatul foloseşte PPARalpha pentru a arde grăsimea de pe abdomen, iar hipocampul foloseşte PPARalpha pentru a procesa memoria. Citeste mai departe …

Share

Tatiana Semionova: Numărul pasagerilor și cantitatea de mărfuri transportate pe aeroport vor crește de până la cinci ori

komaksCompania UK Komaks, care a concesionat Aeroportul Internațional Chișinău pentru o perioadă de 49 de ani, promite că numărul pasagerilor și cantitatea de mărfuri transportate pe aeroport vor crește de până la cinci ori.

Vicepreședintele pentru strategii și dezvoltare al UK Komaks, Tatiana Semionova, a prezentat, miercuri, proiectul companiei pentru dezvoltarea și modernizarea AIC. Aceasta a dat asgurări că UK Komaks își va respecta angajamentul de a investi aproape 250 de milioane de euro în dezvoltarea și modernizarea aeroportului. Potrivit Tatianei Semionova, investițiile vor avea ca rezultat un flux de cinci ori mai mare al pasagerilor, dar și al mărfurilor transportate pe aeroportul din Chișinău. Citeste mai departe …

Share

Declarații ȘOCANTE despre Andreea Marin și Teo Chiriac

andreea_marin_teo_8afa406aacNicio vedetă nu a scăpat de aciditatea lui Radu Banciu, prezentatorul emisiunii “Lumea lui Banciu”. Într-un conflict continuu cu vedetele din România, moderatorul B1 TV nu are nicio problemă de a-şi spune punctul de vedere, fără a-i păsa că deranjează.

Radu Banciu a vorbit din nou despre Andreea Marin sau Teo Trandafir, două din cele mai iubite vedete din România. Întrebat într-un interviu acordat evz.ro pe cine place mai mult dintre Teo, Ramona Bădescu sau Andreea Marin, Banciu a declarat: “Nu-mi place niciuna. Le ştiu, dar nu m-am uitat niciodată la emisiuni. Teo a avut o perioadă în care era mai comestibilă. Dar, după părerea mea, nu sunt nişte persoane culte, nişte persoane citite. Ce să te inspire la asemenea femei? Teo n-a fost niciodată o frumuseţe, nu te puteai uita la ea ca să te atragă. Prea cultă niciodată n-a fost. Ea are aşa… o flecăreală de suprafaţă. Care este şi la Livia Dilă, la Corina Dănilă sau la Andreea Raicu. Celelalte citeau de pe prompter şi uită-te ce viaţă au. Au sărit de la unul la altul…” Citeste mai departe …

Share

Hillary Clinton, amendată la Londra, pentru parcare ilegală

clintonFostul secretar de stat american Hillary Clinton a încasat o amendă substanțială pentru parcare ilegală la Londra, unde s-a aflat la sfârșitul săptămânii trecute pentru a primi un premiu în domeniul diplomației.

Deși incidentul s-a produs săptămâna trecută, despre el s-a aflat de abia acum, după cum relevă The Washington Post.

Clinton s-a deplasat la Londra pentru a participa la o ceremonie la Institutul Regal pentru Afaceri Internaționale, cunoscut și ca Chatham House, pentru a ridica un premiu. Citeste mai departe …

Share

Aeroportul Chişinău ar putea deveni un important hub regional

Aeroport1(7)Aeroportul Internațional Chișinău va face legătura între partea estică a Rusiei cu Europa Centrală și de Vest, dar și cu Orientul Apropiat, având potențialul de a deveni un important hub regional. Declarația aparține vicepreședintelui UK Komaks, compania care a luat în concesiune aeroportul din Chișinău, Tatiana Semionova.

Reprezentanta companiei a susținut miercuri, într-o conferință de presă, că în Aeroportul Internațional Chișinău vor fi atrași pasagerii din Orientul Îndepărtat al Rusiei care vor să călătorească în Europa și viceversa. ”De ce pasagerii din Habarovsk să piardă mai mulţi bani şi mai mult timp ca să zboare la Moscova pentru a ajunge în Italia, spre exemplu, dacă ar putea să zboare prin Chişinău?”, a explicat Semionova.
Citeste mai departe …

Share