Opoziția comunistă criticată dur

pcrm-fractiuneVicepreşedintele Parlamentului, deputatul democrat Adrian Candu a criticat dur opoziţia comunistă, în timpul dezbaterilor privind moţiunea de cenzură împotriva guvernului. El a accentuat că singurul scop al PCRM este să provoace haos în ţară, singurul scop fiind să revină la putere.

”Comuniștii își joacă, în toamna aceasta, ultima lor carte, una foarte importantă, chiar vitală pentru PCRM. Dacă reușesc să compromită rezultatele Moldovei la Vilnius, dacă reușesc să ne oprească din drumul nostru de modernizare, ei mai au o șansă să revină la putere, generând mai departe haos în țară”, a declarat Candu.

Candu s-a arătat convins că Republica Moldova va înregistra progrese remarcabile, iar tentativele PCRM de a-şi trăda ţara nu vor reuşi.

“Eu însă, sunt sigur, că la sfârșitul lunii noiembrie, la Vilnius, Moldova va obține 2 decizii istorice, una va fi parafarea Acordul de Asociere – un pas uriaș spre integrarea europeană, iar a doua va fi – intrarea in istorie a PCRM, ca primul partid din Moldova, care și-a trădat țara și pe cetățenii ei, încercând să revină la putere printr-o metodă cinică, aceea a distrugerii viitorului nostru, al tuturor”, A subliniat deputatul.

Acesta a mai declarat că locul PCRM este la ”groapa de gunoi a istoriei”.

“Un partid care se bucură de necazurile oamenilor și încearcă sa le fure viitorul, are locul lui, la lada de gunoi a istoriei, acolo unde ajung toți trădătorii, toți cei care își bat joc de țară”. / deschide.md

Share
1.360 Vizualizari

One comment on “Opoziția comunistă criticată dur

  1. Florin says:

    Deacord cu Candu, comunistii au mai demonstrat inca odata ca ei lupta contra intereselor RM si pentru obsesia de putere nimic mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *