Numere speciale vor avea doar maşinile conducerii de vârf şi structurilor de forţă, PDM

Departamentul Tehnologiei Informației, Transport şi Infrastructură al PDM vine cu iniţiativa unor masuri de reducere a beneficiarilor de numere speciale de înmatriculare a autovehiculelor şi a altor categorii de numere de înmatriculare privilegiate. Potrivit propunerii de proiect elaborată de către specialiştii Departamentului, se stabileşte ca numerele speciale RM să fie păstrate doar pentru vehiculele primelor persoane în stat, structurilor de forţă şi a misiunilor diplomatice, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al formaţiunii.23390
In discuțiile din cadrul Departamentului de specialitate al PDM, Vitalie Tarlev, viceministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, a opinat că reglementarea atribuirii numerelor speciale de înmatriculare a vehiculelor va permite excluderea priorităţilor în trafic pentru vehiculele care aparţin organelor puterii de stat şi administraţiei publice, puse la dispoziţia deputaţilor Parlamentului şi comisiilor Parlamentului, membrilor Guvernului şi administraţiei publice centrale şi va contribui la sporirea siguranţei în trafic.

Un alt proiect de iniţiativă discutat de către experţii Departamentului Informației, Transport şi Infrastructură al PDM vizează reluarea transmiterii TV Moldova Internaţional, pentru a asigura accesul reprezentanţilor diasporei moldoveneşti la informaţii privind evenimentele din Republica Moldova. În acest scop, s-a propus completarea Legii bugetului pentru anul viitor cu 2,5 milioane de lei.

Propunerile de iniţiative legislative elaborate de către experţii Departamentului de specialitate urmează să fie discutate în cadrul Biroului Executiv al PDM pentru a fi promovate prin intermediul fracţiunii parlamentare.

In alta ordine de idei, participanţii la reuniune au discutat iniţiative ce ţin de ameliorarea mediului de afaceri în domeniul transportului şi a securităţii rutiere, urmând a fi identificate masurile necesare in acest sens.

IPN

 

Share
599 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *