Noi proteste în Cehia împotriva ministrului justiției

Mii de cehi au protestat din nou luni, la opt ore după o primă manifestaţie, împotriva noului ministru controversat al justiţiei, denunţând ceea ce este, în opinia lor, un risc la adresa independenţei justiţiei, informează AFP.

Protestatarii şi opoziţia din Republica Cehă au temeri că Marie Benesova ar putea frâna sau chiar stopa urmăririle judiciare împotriva premierului miliardar Andrej Babis, inculpat pentru o presupusă deturnare de subvenţii europene.

Fostă membră a Partidului Social-Democrat (CSSD), astăzi neafiliată politic, Benesova a fost numită ministru marţea trecută de preşedintele Milos Zeman, fiind o colaboratoare de lungă durată a acestuia. Zeman este favorabil lui Babis.

“Cerem demisia Mariei Benesova! Dorim fapte, nu doar vorbe!”, a declarat Mikulas Minar, tânăr responsabil al ONG-ului “Un milion de momente pentru democraţie”, în faţa a circa 20.000 de manifestanţi reuniţi în Piaţa Oraşului Vechi din Praga.

“Marie Benesova va acoperi infracţiunile mele!”, se putea citi pe o pancartă cu portrete ale premierului şi noului ministru al justiţiei. “Justiţie independentă!”, “Nu suntem orbi”, “Jos dictatorii Babis şi Zeman!”, se putea citi pe alte pancarte arborate de protestatari.

Manifestaţii similare au avut loc şi în alte oraşe din Republica Cehă, printre care Brno sau Ostrava.

Deja ministru al justiţiei în perioada 2013-2014 şi Procuror General în 1999-2005, Benesova, 71 de ani, l-a înlocuit pe Jan Knezinek, care a demisionat la mijlocul lui aprilie. Cu puţin timp înainte de demisia lui, poliţia a recomandat punerea sub acuzare a lui Babis, într-o afacere de presupusă deturnare de fonduri europene în valoare de două milioane de euro, afacere ce datează din 2007-2008, având legătură cu complexul hotelier al acestuia “Cuibul de barză” de lângă Praga, şi pentru care Babis ar putea risca o pedeapsă între cinci şi zece ani de închisoare.

Fiind al doilea cel mai bogat om din Cehia, Babis, 64 de ani, este fondatorul gigantului agro-alimentar Agrofert, care deţine de asemenea controlul asupra a două mari cotidiene din această ţară. Babis respinge acuzaţiile şi denunţă ceea ce el califică drept “complot” şi “campanie politică”.

Partidul naţionalist ANO al premierului Babis a câştigat alegerile din octombrie 2017 şi deţine 78 din cele 200 de mandate ale camerei inferioare a parlamentului. El conduce un guvern minoritar într-o coaliţie cu formaţiunea social-democrată CSSD, având de asemenea sprijinul comuniştilor.

Share
149 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *