NATO solicită ocupantului rus să elibereze Crimeea

Alianța Nord-Atlantică a cerut Rusiei să elibereze Crimeea ocupată și să înceteze sprijinirea militanților înarmați din Donbas, a declarat președintele Comitetului Militar al NATO, Sir Stuart Peach, la o întâlnire a șefilor de stat major ai statelor NATO la Bruxelles, relatează Pagina de Rusia.

„Doar pentru a clarifica: Alianța nu recunoaște și nu va recunoaște anexarea ilegală și ilegitimă a peninsulei Crimeea. Continuăm să cerem Rusiei să se retragă și să nu mai sprijine militanții din estul Ucrainei”, a spus Peach.

„De asemenea, chemăm Rusia să elibereze marinarii și navele ucrainene capturate în noiembrie anul trecut, lângă Marea Azov”, a adăugat el.

În cadrul reuniunii de ieri a fost discutată în mod separat problema cooperării dintre NATO și Ucraina. La întâlnirea NATO de la Burxelles a participat și Viktor Mujenko, care până ieri a fost șeful Statului Major General al Forțelor Armate ucrainene.

Comitetul Militar al NATO se întrunește de cel puțin trei ori pe an.

Share
317 Vizualizari

One comment on “NATO solicită ocupantului rus să elibereze Crimeea

  1. misa says:

    Si Molodova carati-va, impreuna cu dodon si psrm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *