Moldovenii preferă să ia împrumuturi în valuta națională

În octombrie curent, băncile moldoveneşti au acordat peste două miliarde de lei credite, ceea ce înseamnă circa 3000 de lei pe oră.

ghiseu-banca-3

Potrivit datelor făcute publice de Banca Centrală, cel mai gras portofoliu de credite îl are Moldova Agroindbank (MAIB) căreia îi revine o cotă de piaţă de aproape 22,6 la sută. Astfel, la finele lui noiembrie curent, MAIB înregistra un sold de peste 9,24 mld. de lei.

Pe poziţia secundă, într-un clasament al băncilor cu cele mai multe credite acordate, se află Moldinconbank, căreia îi revine aproape 18,3% din portofoliul de credite pe întreg sectorul bancar.

În top trei a intrat şi Victoriabank, cu o cotă de 16,6% şi un sold de 6,786 mld. lei credite. La polul opus, cu cele mai puţine credite oferite se numără EuroCreditBank, ComerţBank, Banca Comercială Română şi FinComBank.

La capitolul monede putem spune că la mare căutare sunt creditele în lei. Ceva mai mult de jumătate (circa 58% sau peste 23 mld. de lei) din volumul total al banilor împrumutaţi de bănci, în perioada analizată, sunt în lei moldoveneşti. Următoarele în preferinţele moldovenilor sunt creditele în euro, cu peste 10 mld. de lei contractaţi. În dolari, au fost împrumutaţi circa 7 mld. de lei.

Practic jumătate din creditele oferite în euro au fost acordate de MAIB (2,5 mld. de lei) şi Victoriabank (2,113 mld. de lei). Dacă am face un clasament cu cele mai multe împrumuturi acordate în dolari, acesta ar fi dominat de Victoriabank şi Moldinconbank.

Cei mai mari debitori sunt persoanele juridice rezidente ale RM cu aproape 88% din portofoliul de credite absorbite. Aceştia au împrumutaţi de la băncile moldoveneşti aproape 36 mld. de lei, în timp ce persoanelor fizice rezidente le revine doar 4,7 mld. de lei din soldul total al creditelor.

Astfel, comerţul rămâne cea mai creditată ramură a economiei pentru că se consideră şi cel mai puţin riscant domeniu de creditare. Cele mai multe din împrumuturi se acordă în monedă naţională, iar MAIB, Moldinconbank şi Victoriabank domină de departe portofoliul de credite în sector.

Economist

Share
432 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *