Ministerul Transporturilor și Banca Mondială vor reabilita drumurile de la sate

Banca Mondială e dispusă să finanțeze un proiect ce prevede lucrări de dezvoltare a drumurilor locale din Moldova, anunță un comunicat de presă al Ministerului Transporturilor.

unnamedDespre planul de colaborare în acest sens au discutat Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari și Tamara Sulukhia, Lider de Sector pentru Dezvoltare Durabila în Belarus, Moldova şi Ucraina din cadrul Băncii Mondiale.

Vasile Botnari a informat că, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a demarat pregătirile pentru implementarea în 2014 a unui amplu proiect de reparaţii a drumurilor locale, în acest scop fiind alocate din Fondul Rutier 390 milioane de lei.

„Am reuşit în premieră, identificarea surselor de finanţare pe intern pentru repararea drumurilor dintre sate, ca să asigurăm accesul locuitorilor spre principalele obiectivele sociale. Avem însă nevoie și de sprijinul partenerilor de dezvoltare pentru a înregistra un progres mai mare în această direcție”, a afirmat Vasile Botnari.

La rândul său, Tamara Sulukhia a anunţat că obiectivul vizitei sale în Moldova este anume de a urmări îndeaproape aspecte ce ţin de implementarea portofoliului sectorului de dezvoltare durabilă în transport şi alte domenii, inclusiv a celui privind reabilitarea drumurilor locale.

În cadrul aceleiași întrevederi, cei doi oficiali au discutat despre cum ar putea fi urgentate procedurile necesare pentru semnarea Acordului de finanțare cu BM, dedicat lucrărilor la infrastructura drumurilor din Republica Moldova.

Share
492 Vizualizari

One comment on “Ministerul Transporturilor și Banca Mondială vor reabilita drumurile de la sate

  1. Florin says:

    Sintagma Drumuri Europene devine tot mai reala la noi, iata ce inseamna sa ai oameni responsabili in asemenea domenii, nu face fata afara, nu respecta termenii amenda, nu face calitativ, amenda si restabilire din banii proprii….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *