May: Putem reuși în privința Brexit așa cum a reușit Liverpool în fața Barcelonei

Învinsă de mai multe ori de propriul partid, cu o Uniune Europeană care pare să câştige din ce în ce mai mult teren în negocierile pentru Brexit, Theresa May speră la o întoarcere a situaţiei asemănătoare celei în care Liverpool a înfrânt Barcelona cu scorul de 4-0 în semifinalele Champions League, relatează The Guardian

Theresa May s-a comparat pe sine şi eforturile întreprinse pentru Brexit cu echipa de fotbal Liverpool, făcând predicţia că şi Marea Britanie ar fi capabilă de o astfel de reuşită în faţa Ununii Europene, chiar şi în condiţiile în care blocul european s-a impus deja în cadrul negocierilor, iar timpul rămas pentru Brexit se scurge.

După o sugestie de la liderul opoziţiei, Jeremy Corbyn, care a spus că Guvernul lui May ar face bine să înveţe de la Liverpool, prim-ministrul britanic a răspuns că Brexit-ul încă poate fi un succes. „Cred că victoria lui Liverpool în faţa Barcelonei de ieri ne arată că şi atunci când toată lumea spune că s-a terminat, când opoziţia europeană pare că te-a învins, când timpul se scurge, când e momentul să accepţi înfrângerea, chiar şi atunci putem să reuşim dacă toată lumea lucrează împreună”, a replicat May.

Viitorul Guvernului condus de Theresa May rămâne incert în condiţiile în care parlamentarii propriului partid o somează să stabilească un calendar pentru plecarea ei din funcţia de prim-ministru, fie că reuşeşte să obţină un acord favorabil, fie că nu.

Marea Britanie trebuia să părăsească Uniunea Europeană la 29 martie 2019, dar termenul a fost prelungit cu 6 luni după ce Camera Comunelor a respins de mai multe ori acordul negociat de Theresa May cu reprezentanţii europeni.

Share
211 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *