Marian Lupu despre clasa politică de la noi

lupu-IPNUna din principalele cauze ale crizei politice de la începutul acestui an a fost generată şi de cultura politică a clasei politice, din care motiv aceasta trebuie ridicată la un nivel mai înalt, care ar corespunde practicii europene, fapt ce va permite minimalizarea unor asemenea riscuri în viitor, a declarat joi preşedintele Partidului Democrat Marian Lupu, în cadrul unei dezbateri publice cu tema ”Lecţii învăţate şi lecţii de învăţat. Depăşirea şi prevenirea crizelor politice: rolul clasei politice şi al societăţii”

Totodată, el a menţionat că acea criză politică a fost cauzată şi de faptul că interesele de partid au fost puse în faţa celor naţionale. ”Deseori prevalau interesele corporative de partid. Acestea fiind puse pe primul loc, la un moment dat au început să afecteze responsabilitatea noastră comună şi actul propriu-zis de guvernare. Eu sunt absolut sigur că procesul de integrare europeană, în viziunea mea deloc nu un slogan, presupune şi o schimbare de abordări”, a declarat Lupu.

Referindu-se la factorii care au condus la depăşirea crizei politice, Marian Lupu a menţionat şi interesele partidelor din fosta Alianţă pentru Integrare Europeană, care ar fi avut de pierdut în cazul unor alegeri anticipate, dar, potrivit lui, principalul motiv a fost că în cazul unor anticipate, ar fi putut fi ”detonată” agenda internă şi externă a ţării.

”Un atare rezultat ar fi putut să determine nu doar schimbarea guvernării dar şi detonarea agendei interne şi externe. Dincolo de acest instinct de autoconservare, am încercat şi am reuşit să punem în prim plan responsabilitatea pentru obiectivele declarate şi politicile promovate”.

Lupu a recunoscut că partidele din fosta Alianţă, prin acţiunile lor au crescut de fapt ratingul opoziţiei comuniste, iar partidele politice ar trebui să ţină cont de această experienţă şi să nu mai comită aceeaşi greşeală.

Share
4.154 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *