Manifestanții au dărâmat statuia lui Lenin din Kiev

Manifestanți ucraineni au dărâmat, duminică, o statuie a liderului revoluției din 1917, Vladimir Lenin, în centrul Kievului, după o manifestație masivă a opoziției pro-europene împotriva puterii, informează AFP, AP și Reuters.imageResize (7)

Circa 30 de persoane mascate au încercuit statuia cu o coardă, pe care au fixat-o de copacii din apropiere, dărâmând monumentul și strigând ‘Jos, parazit comunist!’, potrivit unui jurnalist al agenției de presă franceze. Doi deputați ai partidului ultranaționalist Svoboda au asistat la scenă, conform aceleiași surse.

Protestatarii au decapitat statuia și au sfărâmat-o cu ciocane, cântând ‘Glorie Ucrainei!’, informează, la rândul său, agenția de presă AP. Lenin este o personalitate detestată de naționaliștii ucraineni, care îl consideră un simbol al supunerii țării lor față de Moscova, în epoca URSS-ului. Cu o înălțime de 3,5 m, statuia a fost ridicată în 1946 și servea drept punct de întâlnire al comuniștilor ucraineni la Kiev.

Televiziunea ucraineană a difuzat imagini care arătau un grup de câteva zeci de persoane care intonau imnul ucrainean în jurul statuii.

Sute de mii de susținători ai integrării europene s-au adunat duminică la prânz în Piața Independenței din Kiev pentru a cere demisia președintelui Viktor Ianukovici și a guvernului condus de premierul Mykola Azarov, ca urmare a deciziei autorităților de a renunța la acordul de asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană (UE).

Rusia este acuzată că a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a o descuraja de la semnarea acestui acord.

Agerpres

Share
457 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *