Lupu: Votul comun PLDM-PCRM blochează activitatea Parlamentului şi duce la alegeri anticipate

lupu_mirceaZatushVotul comun de joi al deputaţilor comunişti şi cei liberal-democraţi, prin care a fost demis preşedintele Parlamentului Marian Lupu, duce la blocarea activităţii legislativului şi, respectiv, la alegeri anticipate, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Marian Lupu. El i-a acuzat pe liberal-democraţi şi de faptul că prin acest vot pun din nou în pericol  procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Marian Lupu a declarat că ştia despre un acord dintre liberal-democraţi şi comunişti care includea inclusiv revocarea sa din funcţie încă din luna ianuarie, iar prin acest vot PLDM a trădat pentru a câta oară cursul de integrare europeană a Republicii Moldova. ”Decizia de astăzi vine să pună în mare perciol procesul de integrare europeană a RM. Să nu uităm de Vilnius. Întrebarea este în condiţiile acestei noi faze a haosului politic, ne-am apropiat de momentul parafării sau nu? Care au fost mesajele transmise astăzi partenerilor europeni?”, s-a întrebat Lupu.

Totodată, el a precizat că potrivit legislaţiei, după demiterea sa din funcţia de preşedinte, Parlamentul nu mai poate activa, deoarece nimeni altcineva nu are împuterniciri ca să conducă şedinţele şi să semneze legi. ”Din acest moment s-a creat o situaţie foarte periculoasă pentru că Parlamentul nu mai este funcţional. În aceste condiţii, colegii nici nu s-au gândit ce fac. Au dat dovadă de lipsă totală de profesionalism şi sunt sigur că comuniştii au jucat”, a declarat el.

Lupu a mai menţionat că orice decizie care va fi adoptată de Parlament după demiterea sa va fi ilegală. ”Aceste lucururi vor fi totalmente ilegale. Şi continuarea acestei şedinţe, la momentul de faţă, şi tot ce-şi propun colegii noştri să voteze este nelegitim”, potrivit acestuia.

Însă, în pofida acestei situaţii, Lupu a reiterat consecvenţa PDM de a începe negocieri pentru formarea unei majorităţi parlamentare şi a unui nou guvern, dar va atrage o atenţie sporită calităţii şi funcţionalităţii acestora. ”Nu vom condiţiona întâmplarea din ziua de astăzi cu reluarea negocierilor politice, dar vom fi exigenţi la calitatea şi rezultatele negocierilor. Am depus eforturi pentru procesul de negocieri şi rezultatele atinse în mare parte au fost satisfăcătoare pentru asigurarea eficienţei executivului”, a adăugat el.

Share
2.751 Vizualizari

One comment on “Lupu: Votul comun PLDM-PCRM blochează activitatea Parlamentului şi duce la alegeri anticipate

  1. Olga says:

    Lupu este un bun profesionist si o candidatura mai buna p/u postul de presedinte al parlamentului nmu exista iat activitatea iresponsabila a clanului mafiot nFilat n-a facut dechit sa provoace alegerile anticipate intr-un an atit de important procesului de integrare a RM in UE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *