Liberalii bat cu pumnul în masă: cinematograful „Gaudeamus” trebuie demolat

Fracțiunea Partidului Liberal în Consiliul Municipal Chişinău (CMC) insistă pe demolarea cinematografului „Gaudeamus”.

Șeful fracţiunii, Ion Cebanu, a menţionat joi, la şedinţa CMC, că „până în anii ’50, pe locul cinematograful se afla un cimitir unde au fost înmormântaţi persoane importante precum arhitectul Alexandru Bernardazzi și primarul Chişinăului, Carol Schmidt”.

„Aceşti oameni trebuie onoraţi, de aceea cimitirul ar trebui să fie restaurat. Pentru aceasta, primăria trebuie să negocieze cu proprietarul pentru a schimba acest teren cu un altul asemănător”, consideră liberalul.

De asemenea, el a cerut Direcţiei finanţre a primăriei „să prezinte un raport pe ultimele șase luni (perioada în care Silvia Radu a ocupat funcția de primar – n.r.), deoarece există întrebări la executarea bugetului municipal”.

Cebanu a mulțumit locuitorilor Chișinăului pentru că „au făcut o alegere conștientă la scrutinul din Chișinău și nu au susținut candidatura Silviei Radu și a socialistului Ion Ceban”.

„Sper că acest lucru va permite continuarea reformelor progresive de dezvoltare a capitalei, începute de Dorin Chirtoacă (fostul primar, vicepreședintele PL – n.r.)”, a conchis el.

Share
557 Vizualizari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *